Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Galerie foto 10 judeţe intră de la ora 12.00 sub avertizare de furtuni. Coduri galben şi portocaliu de caniculă în sud, inclusiv Bucureşti

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o nouă avertizare meteo de fenomene extreme. Astfel, de astăzi, de la ora 12.00, intră în vigoare un cod galben de ploi torenţiale, grindină şi vijelii. 10 judeţe vor fi afectate integral, până la noapte. De asemenea, specialiştii anunţă noi alerte cod galben şi portocaliu de caniculă, valabile în mai multe regiuni din sudul ţări, inclusiv în Capitală.

de Redactia Observator

la 19.07.2024 , 10:36

Codul galben de ploi, grindină şi vijelii este valabil în intervalul 19 iulie, ora 12 – 19 iulie, ora 23. 

Vineri, în Oltenia, în vestul și nord-vestul Munteniei și în sudul Banatului vor fi perioade cu instabilitate atmosferică. Local aceasta se va manifesta prin intensificări ale vântului și vijelii (rafale în general de 55...70 km/h), grindină, descărcări electrice și averse torențiale. În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 20...25 l/mp și izolat de peste 40 l/mp. Potrivit ANM, manifestări de instabilitate atmosferică vor fi și în restul teritoriului, dar pe arii restrânse.

Articolul continuă după reclamă

Coduri galben și portocaliu în sudul țării

Pe acelaşi subiect

Tot vineri, e cod galben de caniculă în Banat, Dobrogea, sudul Crișanei, sud-vestul Transilvaniei, sudul Moldovei și local în Oltenia și Muntenia valul de căldură va persista și disconfortul termic va fi ridicat. Temperaturile maxime vor fi de 34...36 de grade, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități.

Local, minimele termice nu vor coborî sub 20 de grade, astfel că vor caracteriza o noapte tropicală.

Codul portocaliu este menținut, pentru ziua de vineri, în județele Mehedinți, Dolj, Olt, Teleorman, Giurgiu, Călărași, Ilfov, precum și în municipiul București. Va fi caniculă, iar temperaturile maxime vor fi în general de 37...38 de grade. Disconfortul termic va fi accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități. Local, minimele termice nu vor coborî sub 22 de grade, astfel că vor caracteriza o noapte tropicală. Sâmbătă, în Banat, cea mai mare parte a Munteniei și Olteniei, precum și în Dobrogea continentală valul de căldură va persista, disconfortul termic va fi ridicat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși ușor pragul critic de 80 de unități. Temperaturile maxime vor fi de 34...37 de grade, iar minimele nu vor coborî sub 20 de grade, astfel că vor caracteriza o noapte tropicală. 

Codul portocaliu va fi în județele Dolj, Olt și Teleorman. Aici, temperaturile maxime vor fi în general de 37...38 de grade. Disconfortul termic va fi accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități. Minimele termice nu vor coborî sub 22 de grade, astfel că vor caracteriza o noapte tropicală.

Valul de căldură se va diminua ușor în București

Valul de căldură se va diminua ușor în București, dar va continua să fie caniculă. Până sâmbătă dimineață, valul de căldură va diminua ușor, va continua să fie caniculă, disconfort termic accentuat și un indice temperaturăumezeală (ITU) de peste 80 de unități. Temperatura maximă va fi de 37...38 de grade, iar cea minimă de 22...24 de grade, caracterizând o noapte tropicală. Cerul va fi variabil, cu înnorări după-amiaza și seara, când vor fi condiții pentru intensificări de scurtă durată ale vântului, descărcări electrice și averse. Apoi, de sâmbătă până duminică, valul de căldură va continua să diminueze, dar încă va fi caniculă, disconfort termic ridicat și un indice temperaturăumezeală (ITU) de peste 80 de unități. Temperatura maximă va fi de 36...37 de grade, iar cea minimă de 22...24 de grade, caracterizând o noapte tropicală. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporar accentuate în a doua parte a nopții când vor fi averse, descărcări electrice și intensificări de scurtă durată ale vântului.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Vremea » 10 judeţe intră de la ora 12.00 sub avertizare de furtuni. Coduri galben şi portocaliu de caniculă în sud, inclusiv Bucureşti