Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video "Vine lumea şi iarna." Lacului Firiza din Maramureș atrage mii de turiști anual. Cât costă o plimbare cu vaporașul

Turiștii care nu au ajuns pe pârtiile de ski au ales să facă o plimbare cu vaporașul electric pe luciul lacului Firiza din Maramureș. Vremea atipică pentru această perioadă le-a permis să se bucure de un peisaj de basm. Iar călătoria a fost presărată cu fragmente despre legenda locului.

de Simona Vasiac

la 22.01.2023 , 10:35

Lacul Firiza este un lac de acumulare construit în 1964. Este un baraj cu contraforţi având o înălţime de 41, 5 metri şi o lungime la coronament de 260 de metri. Lacul are o lungime de 5 kilometri şi o lățime de un kilometru şi este populat cu păstravi şi crapi.

La cârma vaporului electric, Ionel Sasu, căpitan cu experiență de aproximativ 40 de ani. În fața lui se deschide o lume de basm, un loc unde pădurea întâlnește în zare apele liniștite ale lacului de acumulare Firiza.

Ionel Sasu, căpitan: "Vine lumea şi iarna, şi la cazare, vine şi cu vaporul, vin din toată ţara am avut clienţi. Le place, e vapor electric se relaxează o oră."

Vezi și

Un peisaj de poveste

Pe acelaşi subiect

Roxana şi Andrei s-au asigurat că nu vor uita călătoria în peisajul de poveste.

Roxana Pop: "Absolut minunat. Ador acest peisaj, îmi place natura, pădurea. E exact ce aş avea nevoie într-o zi să văd, sa mă relaxez . Da, uite ce frumos. Vreme bună, minunat."

"Observaţi pe partea dreaptă stâncile ce ies semeţe din apa lacului. Sunt ceea ce a mai rămas la vedere din vechea carieră de piatră situată în partea de sus a vechiului sat Firiza. De la stânci se poate vedea în anii foarte secetoşi, prin luciul apei, turla bisericii din satul inundat în 1964."

"Cum e cu vaporasul?"

"Bine!"

"Ce ti-a plăcut?"

"Pescarii."

"Extraordinară, nemaipomenită. E premieră cu toate că vin des în Maramureş. În schimb de asemenea de plăcere nu am beneficiat până acum. Este nemaipomenit de frumos şi probabil că vara peisajele sunt şi mai şi decât acum."

"Mi s-a părut nemaipomenită. Peisajul este foarte, foarte frumos chiar dacă nu-i zăpadă. În schimb nu egalează peisajul de vară. Când ai apă, soare, verdeaţă."

O plimbare cu vaporașul electric costă 40 de lei pentru adulți și 25 de lei pentru copii și seniori.

Simona Vasiac Like

Vin din colțul de țară unde se agață harta în cui. Fiecare om care pășește în acest loc își retrăiește copilăria și asta încerc să arăt dincolo de ecran.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Travel » "Vine lumea şi iarna." Lacului Firiza din Maramureș atrage mii de turiști anual. Cât costă o plimbare cu vaporașul