Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Transrarău, drumul prin care pot fi descoperite frumuseţile munţilor Bucovinei. Peisaje și arome de neuitat

Mai puţin cunoscut decât Transalpina şi Transfăgărăşan, Transrarău nu este însă cu nimic mai prejos. Şi, aşa cum îi spune numele, este drumul care vă ajută să descoperiţi frumuseţile munţilor Bucovinei. Nu doar peisajele sunt de neuitat, ci şi aromele locului. E suficient să opreşti la oricare dintre stânele care apar în cale.

de Angela Bertea

la 16.06.2022 , 00:03

Transrarău şerpuieşte cuminte, la peste 1500 de metri altitudine, pe cei 28 de kilometri care despart Pojorâta de Chiril. Dacă vrei să admiri frumuseţile Bucovinei, nu ar trebui să îl ratezi. 

A fost botezat şi Drumul Comorilor, pentru că, dacă îl traversezi, vei vedea o parte dintre comorile munţilor Rarău şi Giumalău: poţi admira Pietrele Doamnei, Stâncile Adam şi Eva sau pârâul Izvorul Giumalău. 

Transrarău are peisaje superbe, dar și delicii pentru gurmanzi

Vezi și

Turiştii care ajung aici se pot relaxa şi pot degusta preparate specifice locului la orice stână le iese în cale. 

Cosmin, bucătar: Facem nişte scrijele, cu slăninuță, cu brânză pentru turiștii care vin aici pe Rarău să ne viziteze.

Dacă vreţi să petreceţi mai mult de o zi în Nordul Bucovinei, veţi găsi cazare la pensiunile din zonă cu preţuri începând de la 75 de lei pe noapte. 

Angela Bertea Like

Curioasă din fire, îmi place să pun întrebări și să obțin răspunsuri. Pe unele le obțin mai ușor și repede, pe altele mai dificil. Dar, îmi place și să insist, ceea ce mă conduce spre ceea ce vreau să obțin.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Travel » Transrarău, drumul prin care pot fi descoperite frumuseţile munţilor Bucovinei. Peisaje și arome de neuitat