Video Toamna, turiștii aleg muntele în locul litoralului. Peisaje de poveste și prețuri mult mai mici pentru cei care vor să se relaxeze în bazinele cu apă termală
A venit toamna, iar muntele a început să atragă mai mulţi turişti decât marea. Unul dintre cele mai căutate locuri, în această perioadă, este Mogoșa, o zonă turistică situată în Munții Gutâi, la o altitudine de 730 de metri. Peisajele sunt de poveste, iar drumeţiile devin amintiri preţioase. Şi staţiunea balneară Băile Felix este căutată de turişti. Preţurile au scăzut semnificativ, iar bazinele cu apă termală sunt pline ochi, indiferent de vreme.
- EDIŢIE SPECIALĂ Observator. Primele EXIT POLL-uri ale Alegerilor Prezidenţiale, ora 21:00, LIVE la Antena 1
- COMPARAŢIE. Prezenţa la vot pe ore în primul tur al alegerilor prezidenţiale din 2014, 2019 şi 2024
Între două reprize de ploaie, oamenii au ieșit din casă pentru a urca pe poteci de munte. După o plimbare, s-au oprit la lacul Mogoșa, din Munții Gutâi, pentru a se bucura de peisajul superb de toamnă.
Sofia: "Am descoperit că dacă o raţă stă la soare ş are o pana albastră i se vede mov şi când sta la umbra i se vede albastră."
Anca: "Venim la munte, e o zonă foarte frumoasă în care îmi petrec de obicei weekendul, chiar și pe ploaie venim deoarece a fost foarte frumos amenajat locul. Avem umbrele în cazul în care ne prinde ploaia și e minunat aici, aerul curat, e foarte frumos."
Lacul Mogoșa, situat la o altitudine de a 730 de metri, este vizitat atât de către iubitorii sporturilor de apă, cât și de cei care își doresc o drumeție în natură, aproape de oraș. Locul în care luciul apei se contopește cu muntele şi din care, toamna, se ridică aburi de ceață, este vânat și de fotografi.
- Brașovul, plin de gunoaie lăsate de turişti. Autoritățile au găsit o modalitate prin care să îi prindă pe...
- Cherhanalele de pe litoral au fost pline de turişti în acest weekend. Rapanele, calamarii și borşul pescăresc,...
- Slănic-Moldova, Perla Moldovei cu apă de izvor despre care se spune că vindecă, revine ușor-ușor la viață
Cornelia Lupșa, administrator domeniu: "Chiar dacă vara s-a încheiat, unul dintre cele mai spectaculoase anotimpuri de la noi din zonă este toamna, având în vedere că pădurea își schimbă culoarea și devine un loc extraordinar de frumos. Se organizează foarte multe ședințe foto pentru că toamna este un anotimp extraordinar de potrivit pentru acest lucru, se organizează competiții sportive în aer liber."
Băile Felix, o altă destinație favorită a turiștilor
O altă destinație perfectă de vacanță la început de toamnă este Băile Felix. Aici, preţurile au scăzut semnificativ, e liniște și, indiferent de vreme, bazinele cu apă termală oferă aceeaşi stare.
Adrian Brie, director recepție: "Avem o dată piscinele, atracția principală a complexului nostru, avem acumulate pe tot complexul undeva la 20 de bazine, interioare, exterioare, saune și tobogane."
"De ce toamna? E bine, apă caldă, vremea bună, e liniște, oameni faini. Nu mi se pare ok să vii vara la apă caldă, toamna e mult mai ok."
"Pentru că e apa caldă și îmi place aici, venim primăvara și toamna în general. Și toamna pentru că apa e bună și condițiile sunt bune"
Tarifele pentru o noapte de cazare, cu doua mese incluse, proceduri de tratament și acces la toate cele 20 de piscine ale complexului, costa 250 de lei pentru o persoană.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰