Video Staţiunile în care tot mai mulţi români evadează pentru a scăpa de caniculă. Turiştii se răcoresc la doar 8 grade Celsius
Unde fugim de caniculă? Asta e întrebarea care stă pe buzele tuturor! Ocna Sibiului este o variantă. Aflată la 17 kilometri de Sibiu, aici găsim 12 lacuri cu apă sărată şi nămol, cunoscut pentru efectele sale terapeutice. Iar dacă această variantă pare prea departe, vă recomandăm o locaţie unde sunt doar opt grade Celsius, în mod constant. Vorbim despre Peştera din Valea Cetăţii. Un obiectiv turistic din județul Brașov devenit, poate, cel mai bun loc de refugiu, într-o perioadă cu temperaturi atmosferice extrem de ridicate.
Terapia cu apă sărată şi nămol face miracole pentru organism, spun turiştii care au fugit de caniculă şi s-au refugiat la Ocna Sibiului, staţiune aflată la 17 kilometri de Sibiu.
Tânără: Este foarte bine! Am probleme de spate, am hernie de disc, vreau să-l încerc şi sper să-mi facă bine!
Turiştii sunt încântaţi de nămolul specific zonei
Aproape că nu e om care să nu se fi dat cel puţin odată cu namol.
- Staţiunile-minune din România care atrag tot mai mulţi turişti. Oamenii se declară absolut încântaţi de...
- Staţiunea care a devenit cea mai scumpă de pe litoral. Cât plătesc turiştii pentru o shaorma
- Lacul din România unde poţi face o baie rece, dar şi caldă în acelaşi timp. Locul a fost luat cu asalt de turiști
Ionuţ Costea, administrator Lacuri Ocna Sibiului: Avem un produs pe care nu-l are multă lume în România. Avem apă sărată, avem nămol, pe lângă asta avem şi baldachine, zonă de umbră, duşuri calde.
Bărbat: Super-tare! Cea mai tare staţiune!
În statiunea Ocna Sibiului sunt 12 lacuri cu apă sărată.
Bătrână: Chiar dacă nu ştiu să înot e o apă care mă ţine la suprafaţă şi atunci sunt în siguranţă!
Bărbat: Venim de la 80 de km pentru nămolul ăsta.
Un bilet de acces la lacurile cu nămol costă 40 de lei pentru adulţi şi 20 de lei pentru copii.
Valea Cetăţii, un alt refugiu ales de români
Cristian Cobuz, ghid: Pe zilele acestea caniculare, lumea e foarte încântată. e răcoare în peşteră faţă de afară.
Declarată Zonă naturală protejată de interes național și monument al naturii în anul 2000, peştera Valea Cetăţii se află în masivul Postăvarul, la aproximativ trei kilometri de stațiunea Râșnov.
Claudiu Loghin, reporter Observator: Temperatura aerului în interiorul peşterii este în jurul valorii de 8-10 grade Celsius. Astfel că, orice vizită aici se face cu haine adecvate.
Turist: Este pentru prima oară când o vizităm şi ne-am făcut o mare plăcere. E o relaxare pentru noi.
O vizită durează aproape jumătate de ceas şi costă 20 de lei, pentru adulți și zece lei, pentru copii sub 14 ani.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰