Galerie foto Staţiunea din România în care turismul va exploda, după deschiderea primei pârtii de schi. Vis împlinit după 30 de ani: lucrările au început în comunism
Prima pârtie de schi din judeţul Satu Mare, cea din zona Luna Şes, a fost deschisă publicului duminică, lucrările fiind începute încă de pe vremea regimului comunist, când s-a făcut o primă defrişare, primarul oraşului Negreşti Oaş, Aurelia Fedorca, afirmând că este un plămân de dezvoltare economică a zonei, transmite Agerpres.
- EDIŢIE SPECIALĂ Observator. Primele EXIT POLL-uri ale Alegerilor Prezidenţiale, ora 21:00, LIVE la Antena 1
- Un român de 100 de ani a votat la o secţie din Munchen
"De la idee au trecut zeci de ani şi de la implementare - 12 ani. Efectiv, în 2012 au fost finalizate toate licitaţiile pentru toate proiectele şi de atunci au început lucrările, cu toate sincopele. Din 2012 până în 2017 a durat scoaterea din circuitul forestier, a fost un handicap uriaş în realizarea acestei investiţii. Această zonă este plămânul de dezvoltare economică a oraşului Negreşti Oaş şi al întregii zone a Ţării Oaşului. Cred că este zona zero a turismului din Ţara Oaşului, a turismului sătmărean în ceea ce priveşte acest gen de activităţi şi, de ce nu, regional. Sunt absolut convinsă că de azi încolo această zonă o să se dezvolte extraordinar de mult, toate activităţile economice care generează din astfel de activităţi, şi în HORECA, alimentaţie publică, servicii hoteliere, am creat noi locuri de muncă pentru exploatarea instalaţiei de telescaun, instalaţiei de tunuri de zăpadă, exploatarea echipamentelor de amenajare a pârtiei. De azi încolo, această zonă o să explodeze din punct de vedere al serviciilor", a declarat Aurelia Fedorca.
Au fost angajate 18 persoane, dar organigrama prevede 30 de posturi.
Prima defrişare s-a făcut în perioada comunistă, iar după Revoluţie proiectul a fost regândit
Preşedintele Consiliului Judeţean Satu Mare, Pataki Csaba, a spus că prima defrişare s-a făcut în perioada comunistă, iar după Revoluţie proiectul a fost regândit.
"Visul iniţial a pornit din anii '80, de pe vremea comuniştilor, când s-a făcut o defrişare care astăzi este pentru telescaun, pe urmă a urmat de la începutul anilor 2000 printr-un proiect PHARE cu Borşa de achiziţionare de telescaun, pe urmă a fost un alt impuls la infrastructura de bază, mă refer la aducţiunea de curent, apă, drum, trebuia făcută o infrastructură de mai bine de 11 km până la baza pârtiei. Ultima etapă a fost defrişarea, obţinerea avizelor a durat trei ani şi multe alte piedici. Important este ca în 2024 să pornim cu o pârtie funcţională şi mă gândesc ca întreaga zonă să fie funcţională", a mai spus Pataki.
Zona poate fi vizitată şi vara, fiind amenajate şi trasee turistice.
Potrivit acestuia, zona poate fi vizitată şi vara, fiind amenajate şi trasee turistice.
"Şi vara este foarte frumoasă zona. Am făcut peste 20 de cărări, poteci marcate, cu cei de la Salvamont. Aşteptăm turişti şi din judeţele învecinate şi chiar din străinătate. Eu mă aştept la o revigorare economică a întregii zone, să apară spaţii de cazare, noi locuri de muncă. Pentru sătmăreni va fi un program non-stop. Dacă ne vin musafiri, o să avem cu ce ne mândri", a subliniat Pataki.
Staţiunea de Schi Luna Şes este situată pe pantele vestice ale Munţilor Gutâi, la poalele Vârfului Pietroasa (1.200 m) şi pe cursul superior al pârâului Talna Mare, la 8,5 km de oraşul Negreşti-Oaş, în una dintre cele mai pitoreşti zone ale României - "Ţara Oaşului". Pârtia este clasificată ca având un grad de dificultate medie (simbol roşu) şi este destinată schiorilor cu competenţe medii şi avansate de schi alpin. Are o pantă medie de 23%, lungimea este de 2.100 metri, lăţimea are aproximativ 50 de metri şi se întinde pe o suprafaţă de 9,5 hectare.
Pârtia are un telescaun modern, având o capacitate de transport de 800 de persoane pe oră
Pârtia beneficiază de un telescaun modern, având o capacitate de transport de 800 de persoane pe oră, iluminare nocturnă şi un sistem avansat de pregătire a zăpezii artificiale.
Proiectul a cuprins investiţii în modernizarea drumului de acces spre baza pârtiei, alimentarea cu energie electrică şi apă potabilă a zonei turistice, în realizarea lacului de acumulare, a rezervorului de apă şi a staţiei de tratare a apei. De asemenea, au fost instalate grupuri sanitare, a fost achiziţionată o maşină de bătut zăpada şi au fost construite un punct de prim ajutor şi o bază Salvamont.
Finanţarea lucrărilor, în valoare totală de 71.678.934 lei, a fost asigurată din bugetul de stat, fonduri PHARE, Programul Naţional de Dezvoltare Locală, precum şi din bugetul Judeţului Satu Mare şi bugetul oraşului Negreşti-Oaş. Întreaga investiţie este administrată de Consiliul Local Negreşti-Oaş.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰