Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Reacţia unei englezoaice care vizitează pentru prima dată un Târg de Crăciun în România: "Este ca într-un basm"

Nici nu s-a deschis bine Târgul de Crăciun de la Craiova, că turiştii au venit să admire decorul de poveste. Autorităţile se aşteaptă ca numărul vizitatorilor să îl depăşească pe cel de anul trecut, când jumătate de milion de oameni au ajuns în oraş. Hotelierii au anunţat deja că nu mai au locuri libere în weekend până la Revelion.

de Redactia Observator

la 20.11.2024 , 11:10

Au trecut 4 zile de la deschiderea Târgului de Crăciun din Craiova şi mii de turişti din ţară şi străinătate au dorit să intre în atmosfera de sărbători. "Este minunat! Este magic, este ca într-un basm, ceea ce e foarte tare!", ne spune o turistă venită din Marea Britanie.

Târgul va bate recordul

Autorităţile sunt convinse că vor bate recordul de 500.000 de oameni, care au vizitat iarna trecută oraşul. Hotelurile sunt deja ocupate aproape în întregime. Oamenii au sunat să-şi rezerve camere încă din luna octombrie. 

Vezi și

"Există o cerere foarte, foarte mare. Nu mai avem niciun weekend liber până pe 5 ianuarie", ne spune Anca Mitca, manager Hotel.

Pe acelaşi subiect

Restaurantele şi-au adaptat meniul pentru a mulţumi toate gusturile. "Din acest an, Craiova devine capitala gastronomică Est Europeană cu 11 ţări reprezentate în 11 restaurante din Criaova. noi suntem parte a acestui proiect şi am testat deja meniul georgian cu vinurile asortate georgiene", declară Victor Berceanu, general manager al hotel din Craiova.

Principalele atracţii

Una dintre principalele atracții din acest sezon este sania lui Moș Crăciun, care va defila seară de seară deasupra pieței Mihai Viteazul. În plus, în centrul oraşului au fost amenajate decoruri inspirate din filme precum "Războiul stelelor" sau "Frumoasa și Bestia".

Anul acesta, turiştii se bucură de magia sărbătorilor de iarnă la Craiova până pe data de 5 ianuarie. 

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Travel » Reacţia unei englezoaice care vizitează pentru prima dată un Târg de Crăciun în România: "Este ca într-un basm"