Video Pârtiile de schi, mai bune acum decât au fost toată iarna. Turiştii s-au grăbit să profite de zăpadă
Se anunţă un weekend grozav pentru sporturile albe în staţiunile de la munte. Stratul de zăpadă de pe pârtii nu a fost mai bun nici în plin sezon.
- EDIŢIE SPECIALĂ Observator. Primele EXIT POLL-uri ale Alegerilor Prezidenţiale, ora 21:00, LIVE la Antena 1
- COMPARAŢIE. Prezenţa la vot pe ore în primul tur al alegerilor prezidenţiale din 2014, 2019 şi 2024
A fost veselie mare astăzi în Poiana Braşov şi Postăvarul. Cu mic, cu mare, copii şi adulţi s-au lăsat duşi la munte de zăpada de aprilie, care are peste 15 centimetri în staţiune şi mai mult decât dublu în zona superioară a masivului.
Vacanţa de Paşte pe pârtie
"Toate pârtiile din zona superioară a Masivului Postăvarul sunt deschise pentru practicanţii sporturilor de iarnă, iar aici, în Poiana Braşov, se schiază în condiţii din ce în ce mai bune pe pârtia Bradul", arată Claudiu Loghin, reporter Observator.
Copiii care au intrat în vacanţă nu se aşteptau să se mai dea pe derdeluş aproape de Paşte. Bucuria a fost cu atât mai mare. Şi părinţii s-au bucurat de acest bonus. "Dacă nu ningea, nu veneam", mărturiseşte un tată. "Am auzit că a nins şi eu am o prietenă instructor de schi aici şi băieţelul e cu ea pe pârtie. E frumos şi ninge şi e iarna pe care ne-am dorit-o şi am aşteptat-o", spune o mamă. "Momentan cred că pe toţi i-a luat prin surprindere zăpada asta care a venit. Este vacanţă şi zăpada este foarte, foarte frumoasă", spune o femeie, instructor de schi.
Cât costă cazarea la hotel
Turiştii forfotesc şi în hotelurile din Poiana Brașov. Administratorii s-au bucurat de ninsoare - măcar la final de sezon de schi să aibă mai multe camere rezervate. "Avem rezervări de ultim moment, datorate schimbărilor atmosferice. De săptămâna viitoare, o cameră cu demipensiune, cu activităţi pentru copii şi cu servicii SPA incluse pentru părinţi, de la 179 de euro pe noapte", spune Laura Ursu, director hotel.
Zăpada aşternută în ultimele zile promite condiţii bune de schiat şi la sfârşitul săptămânii vitoare, de Paşte, în masivul Postăvarul.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰