Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Idei pentru vacanţa de vară. Cât costă o noapte de cazare pentru două persoane la munte sau în staţiunile balneare

Ne uităm în calendar și vedem că este perioada vacanțelor. Mulți români și-au făcut deja planurile de concediu, dar pentru cei care nu le au făcute, venim cu câteva idei. Simona Vasiac ne spune unde este cea mai ieftină, dar și cel mai scumpă vacanţă în această vară în România. 

de Simona Vasiac

la 02.07.2023 , 10:52

Trebuie să ne uităm întâi în portofel. Dacă ne dorim să mergem la  munte în această vară, aici preţurile pornesc de la 200 de lei pe noapte pentru două persoane. Dacă avem alte alternative, cum ar fi staţiunile balneare, ei bine sejururile aici pornesc de la 200 şi ajung până la peste 800 de lei pe noapte pentru două persoane.

Litoralul arde la preţuri

Cel mai probabil, cel mai scump în această vară va fi pe litoral, acolo unde preţurile pot ajunge chiar şi la 1.250 de lei pentru două persoane pe noapte. Potrivit unei platforme hoteliere, românii vor să se relaxeze atât în staţiunile balneare, cât şi pe litoral, dar şi în aşezările rurale din Transilvania.

Vezi și

Trebuie să fim foarte atenţi la momentul în care ne rezervăm o astfel de vacanţă, să fim atenţi să citim recenziile persoanelor care au mai trecut pe acolo. Dacă ne-am asigurat că totul este în regulă, putem face bagajele şi... Vacanţă plăcută!

Pe acelaşi subiect

Cazare în staţiuni

  • Litoral: 280-1250 lei
  • Munte: 200-500 lei
  • Staţiuni balneare: 220-859 lei

Concediu la munte

Preţ cazare / noapte

  • Sovata: 410 lei
  • Maramureş: 425 lei
  • V. Prahovei: 550 lei

Concediu pe litoral

Preţ cazare / noapte

  • Mamaia - de la 490 lei
  • Eforie Nord: de la 390 de lei
  • Costineşti: de la 330 de lei
Simona Vasiac Like

Vin din colțul de țară unde se agață harta în cui. Fiecare om care pășește în acest loc își retrăiește copilăria și asta încerc să arăt dincolo de ecran.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?
Observator » Travel » Idei pentru vacanţa de vară. Cât costă o noapte de cazare pentru două persoane la munte sau în staţiunile balneare