Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Conceptul de vacanţă care câştigă tot mai mult teren printre români. India, Bali şi Zanzibar, printre destinaţiile preferate

Românii nu mai vor să plece în vacanţe obişnuite! Este rezultatul unui studiu, care arată cât de mult s-au schimbat preferinţele. Regăsirea spirituală, concertele artiştilor preferaţi, dar şi sporturile extreme sunt în topul listei de experienţe noi, pe care românii vor să le încerce atunci când călătoresc. 

de Redactia Observator

la 20.04.2023 , 21:54

Tudor a primit cadou de ziua lui un bilet la concertul trupei sale preferate, Coldplay, în Milano. Este cea mai frumoasă surpriză, spune tânărul, care e dornic să trăiască experienţe inedite în vacanţele sale. 

Tudor: Mi-am dorit extraordinar de mult să particip la acest concert şi în sfârşit s-a ivit oportunitatea de a vedea una dintre trupele mele preferate live. Am încercat scuba-diving, am făcut flyboard, m-am dat cu balonul cu aer cald, am încercat cât se poate de mult să fac lucruri mai ieşite din comun. 

Ca el, sunt din ce în ce mai mulţi români care nu se mai mulţumesc doar cu frumuseţea capitalelor europene sau cu un sejur all-inclusive la malul mării. Specialiştii spun că în ultima perioadă, aventura este cuvântul cheie în materie de călătorii.

Vezi și

Cristina Pipias, manager agenţie de turism: Românii au început să-şi dorească mai mult de la vacanţele lor. Să facă poate tracking pe munte sau chiar pe vulcan. Să meargă cu bicicletele, să se dea cu parapanta, să trăiască experienţe inedite, pline de adrenalină.

Pe acelaşi subiect

"A fost un tunel de indoor skydiving şi acolo am fost fix cu acest scop. În Polonia", spune o tânără. 

Conceptul de "retreat" sau "refugiu" câştigă teren

Sunt şi oameni care pleacă în călătorii spirituale, în destinaţii îndepărtate, unde iau parte la ritualuri de regăsire. Conceptul de "retreat" sau "refugiu" câştigă teren în ultimii ani şi în România.

Adriana Armanu, organizator călătorii retreat: Un cadru creat, facilitat de tot felul de specialişti: psihologi, constelatori, yoghini, şamani, vindecători, healeri. Adică o întreagă armată de oameni foarte bine pregătiţi. India, Bali, Zanzibar şi mai nou Peru, unde se întâmplă nişte experienţe mai profunde. 

Potrivit studiilor, şase din zece români vor să ajungă într-o destinaţie nouă în vacanţă, iar doi din zece vor chiar să viziteze mai multe locuri inedite într-o singură călătorie. 

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?
Observator » Travel » Conceptul de vacanţă care câştigă tot mai mult teren printre români. India, Bali şi Zanzibar, printre destinaţiile preferate