Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Cele mai râvnite destinaţii de sărbători. Turiştii care vor să aibă un Revelion de poveste au înroşit telefoanele hotelierilor: "Este foarte multă lume"

Dacă nu v-aţi hotărât unde să petreceţi noaptea dintre ani, ar fi bine să vă grăbiţi. În Maramureş şi Bucovina, unele dintre cele mai căutate destinaţii de sărbători, hotelurile şi pensiunile sunt aproape pline. Gazdele au făcut deja şi meniul pentru Revelion. De pe masă nu vor lipsi preparatele tradiţionale. În funcţie de cazare, preţurile pot ajunge şi la 4.000 de lei de persoană. 

de Redactia Observator

la 19.11.2023 , 20:43

În pensiunile din Maramureş telefonele sună non stop! Cu gândul la un Revelion de poveste, turiştii speră că încă pot să prindă un loc. 

Viorica Hotea, administrator pensiune: Eu cred că aproape 90% dintre pensiuni sunt ocupate. În pachetul de Revelion le oferim turiştilor două mase festive. Plimbat cu sania, sperăm să avem zăpadă, seară muzicală, costume populare ca să se îmbrace la biserică.  

Zona Maramureşului este mai căutată ca oricând

Vezi și

Hotelierii spun că anul acesta, zona Maramureşului este mai căutată ca oricând. 

Pe acelaşi subiect

Ileana Bozai, administrator pensiune: De vreo 3 luni, de Crăciun am dat în primăvară. Anul acesta este foarte multă lume, sună. 

Pachete turistice cu 1.500 de lei de persoană în satul Breb

În cea mai căutată destinație de vacanță din Maramureș, satul Breb, prețul pachetului turistic de Revelion costă între 1.200 şi 1.500 de lei de persoană. Include cazarea pentru 3 nopți, masă festivă de Revelion, seară cu ceterași, dar și ședințe foto în costum popular.

Cristian Burtan, reprezentant agenție de turism: Preţul pachetelor turistice a avut o uşoară creştere în acest an, dar cu toate acestea numărul turiştilor care a făcut rezervări în ţara noastă a crescut considerabil faţă de anii trecuţi. 

Cât costă un Revelion petrecut în Bucovina

De tradiţii vor avea parte şi turiştii care aleg să îşi petreacă Revelionul în Bucovina. Pachetele de sărbători, pentru patru nopţi pot ajunge şi la 4.000 de lei. 

Mia Ungureanu, bucătar: Îi întâmpinăm cu poale-n brâu, cu afinată, cu  preperate tradiţionale care se taie înainte de Revelion şi pt masa festivă cu preperate mai festive, reinterpretate. Avem raţa nelipsită, peşte, somon, muşchiuleţ de vită. 

Rezervările au început încă din primăvară 

Alina Gemănar, administrator: Dacă nu îi convingem cu o mâncare tradiţională, cu o sărmăluţă, la proţap, toată lumea este extaziată, după ce îl mai gustă, nu mai zic. Avem şi un mic centru spa pentru cine se plictiseşte şi vrea un moment de relaxare.  

Pensiunile şi hotelurile din Bucovina sunt ocupate deja în proporţie de peste 95%, iar rezervările au început încă din primăvară. 

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?
Observator » Travel » Cele mai râvnite destinaţii de sărbători. Turiştii care vor să aibă un Revelion de poveste au înroşit telefoanele hotelierilor: "Este foarte multă lume"