Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Soluţii inovatoare pentru schimbările climatice. Tehnologia încearcă sa rezolve o parte dintre problemele care vin la pachet cu încălzirea globală

Schimbarea climei a devenit o realitate ale cărei efecte le vedem din ce în ce mai des. Este un fenomen care nu va dispărea peste noapte. Marii inovatori în tehnologie caută totuşi soluţii pentru a mai atenua din probleme.

de Redactia Observator

la 03.09.2022 , 08:56

Cod galben, cod roșu, alerte, ba de temperaturi ridicate, ba de furtuni. Astăzi nu vorbim despre vreme, ci despre cum oamenii de știință și tehnologia încearcă sa rezolve o parte dintre problemele care vin la pachet cu încălzirea globală. Schimbările climatice sunt o amenințare la adresa oamenilor și pot duce la deficit de alimente și apă, inundații crescute, căldură extremă, mai multe boli și, desigur, pierderi economice. Organizația Mondială a Sănătății numește schimbările climatice cea mai mare amenințare la adresa sănătății globale în secolul 21.

Cercetatorii MIT propun un scut uriaş de protecție, format din mici sfere, care ar urma să fie amplasat în spațiu

Vedem deja efecte pe care oamenii de știință le-au prezis, cum ar fi topirea ghețarilor, creșterea nivelului mării și valuri de căldură mai intense. De asemenea, unele schimbări, cum ar fi secetele, incendiile și precipitațiile extreme, au loc deja mai repede decât estimau oamenii de știință. Iar totul se întâmplă în cea mai mare parte din cauza emisiilor de gaze cu efect de seră. Adică...poluarea. E clar că omenirea ar trebui sa facă ceva cât mai repede pentru a evita un viitor sumbru. Dar pentru că schimbarea climatică nu este o problemă a viitorului, ci una a prezentului, oamenii de știință lucrează și la potenţiale soluții. În acest caz, tehnologia este cheia.

Vezi și

Specialiştii spun că trebuie să eliminăm 10 miliarde de tone de CO2 în fiecare an pana în 2050. Este clar ca nu se poate atinge acest obiectiv doar prin plantarea de copaci. Aşa au apărut companiile care pot capta CO2 din atmosferă. Alături de această metodă, oamenii de ştiinţă studiază şi ceea ce se numeşte geo-inginerie solară. Dacă planeta se încălzește, specialiştii s-au gândit că ar fi o idee bună să îi facă umbră. Este vorba despre un tip de inginerie climatică în care lumina soarelui ar fi reflectată înapoi în spațiu şi astfel ar putea limita din schimbările climatice cauzate de om.

Pe acelaşi subiect

Cercetatorii MIT propun astfel un scut uriaş de protecție, format din mici sfere, care ar urma să fie amplasat în spațiu şi ar bloca o parte din radiațiile solare. Ceea ce ar reduce temperatura la nivel global. Sferele vor fi fabricate dintr-un material special, extensibil și, odată ajunse la destinație, se vor mări și aranja sub forma unui scut circular uriaş, de mărimea Braziliei. Dispozitivul care ar trebui să facă umbră planetei ar urma să fie lansat în spaţiu, între Pâmânt şi Soare, unde se află acum şi telescopul James Webb.

Sunt însă mai multe soluţii venite din sfera geo-ingineriei solare. Una ar fi dispersarea în atmosfera  a unor particule care să reflecte razele solare înapoi în spațiu, înainte să atingă pământul. Alta, de a forma nori care să reflecte mai puternic razele solare. Toate aceste tehnologii vin însă și cu o serie de controverse. Unii oameni spun ca ar putea genera efecte secundare, cum ar fi seceta. Sau că, în acest caz, oamenii nu ar mai depune niciun efort să reducă poluarea. Cert este că interesul marilor companii de tehnologie pentru această problemă creşte rapid.

Giganţi precum Stripe, Meta, Alphabet sau Shopify investesc sute de milioane de dolari în start-up-uri care vin cu soluţii inovative în lupta împotriva schimbărilor climatice. Indiferent de inovaţiile propuse de oamenii de ştiinţă, un lucru este clar. Schimbarea începe de la noi.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Tehnologie » Soluţii inovatoare pentru schimbările climatice. Tehnologia încearcă sa rezolve o parte dintre problemele care vin la pachet cu încălzirea globală