Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Ultimii 7 ani, cei mai fierbinţi din istoria măsurătorilor. 2021 a fost pe locul 5

Ultimii şapte ani au fost cei mai călduroşi din istoria măsurătorilor meteorologice, conform serviciului Copernicus privind schimbările climatice, transmite luni DPA, citat de AGERPRES.

de Redactia Observator

la 11.01.2022 , 11:22

Cei mai călduroşi ani din istorie Cei mai călduroşi ani din istorie - Shutterstock

Anul 2021, la fel ca şi anii 2015 şi 2018, s-a numărat printre anii cei mai puţin călduroşi din aceşti ultimi şapte ani, conform datelor prezentate luni de serviciul Copernicus.

Europa a înregistrat însă cea mai călduroasă vară din istoria măsurătorilor meteorologice - depăşind valorile înregistrate în verile anilor 2010 şi 2018 - şi atingând un record de temperatură de 48,8 grade Celsius, măsurat în Sicilia (cu 0,8 grade mai ridicat decât recordul precedent).

În plus, 2021 a fost marcat de evenimente meteorologice extreme - cum ar fi inundaţiile care au lovit puternic Belgia, Ţările de Jos şi Germania, scrie AGERPRES.

Articolul continuă după reclamă

Pe coasta de vest a SUA şi în Canada, incendiile de vegetaţie au devastat arii extinse şi au afectat puternic calitatea aerului.

"Anul 2021 a fost încă un an cu temperaturi extreme, cu cea mai fierbinte vară înregistrată în Europa, valuri de căldură în zona mediteraneană, ca să nu mai amintim de temperaturile ridicate fără precedent înregistrate în America de Nord", a comentat directorul Copernicus, Carlo Buontempo.

Temperatura medie anuală din 2021 a fost cu 1,1 până la 1,2 grade mai mare decât în perioada preindustrială, conform datelor Copernicus. 

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Ştiinţă » Ultimii 7 ani, cei mai fierbinţi din istoria măsurătorilor. 2021 a fost pe locul 5