”Cod roșu pentru umanitate”. Raportul major al ONU: Omenirea va asista la evenimente meteo extreme fără precedent
Grupul interguvernamental al ONU privind schimbările climatice (IPCC) a publicat luni un raport de referință: criza climatică cauzată de om este este „fără echivoc”, iar fereastra pentru a evita rezultatele catastrofale se închide. ”Este un cod roșu pentru umanitate", a declarat secretarul general al ONU, António Guterres.
Raportul ONU privind schimbările climatice, prezentat luni la ora 11.00 într-o conferință de presă, afirmă că ultimii cinci ani au fost cei mai călduroși din 1850 încoace. Temperatura suprafeței pământului a crescut cu 1,09 grade Celsius de la perioada cuprinsă între 1850-1900. Impactul dăunător al omului asupra climei nu mai poate fi pus la îndoaială, spun oamenii de știință de la ONU. Raportul mai arată că emisiile de gaze cu efect de încălzire ar putea duce la depășirea unei temperaturi limită cheie peste un deceniu.
Autorii mai transmit că o creștere a nivelului mării care se apropie de 2 m până la sfârșitul acestui secol „nu poate fi exclusă”. Cercetătorii mai avertizează despre o creștere a apariției unor evenimente extreme „fără precedent în evidența istorică”. Specialiştii în climă vorbesc despre valuri de caniculă ce vor provoca decese, uragane majore şi alte fenomene extreme ce vor deveni mult mai severe în anii următori.
Dar există o speranță că reducerile profunde ale emisiilor de gaze cu efect de seră ar putea stabiliza creșterea temperaturilor. Această evaluare apare într-un document de 42 de pagini prezentat de ONU astăzi. "Raportul IPCC de astăzi este un cod roșu pentru umanitate", a declarat secretarul general al ONU, António Guterres. „Acest raport ar trebui să pună punct industriei cărbunelui şi carburanţilor, înainte să ne distrugă planeta”, a declarat secretarul general al ONU, Antonio Guterres.
Ce arată cel mai mare raport din istorie referitor la schimbările climatice, intitulat drept “Cod roșu pentru umanitate”:
- Temperatura globală a suprafeței Pământului a fost cu 1,09 grade Celsius mai mare în deceniul dintre 2011-2020 decât între 1850-1900.
- Ultimii cinci ani au fost cei mai călduroşi înregistraţi din 1850 încoace
- Rata recentă a creșterii nivelului mării aproape s-a triplat comparativ cu 1901-1971
- Influența umană este „foarte probabil” (90%) principalul factor de topire a ghețarilor din anii 1990 încoace și a scăderii gheții marine arctice
- Este „practic o certitudine” că fenomenele extremele fierbinți, inclusiv valurile de caniculă, au devenit mai frecvente și mai intense începând cu anii 1950, în timp ce evenimentele reci au devenit mai puțin frecvente și mai puțin severe
Raportul ONU în domeniul climei, cel mai puternic avertisment lansat vreodată: Lumea aproape că nu mai are timp pentru a evita catastrofa
Raportul experţilor ONU în domeniul climei, publicat luni, este "cel mai puternic avertisment lansat vreodată" cu privire la rolul omului în încălzirea globală, a declarat preşedintele COP26, Alok Sharma. ”Comportamentul uman accelerează încălzirea globală într-un ritm alarmant”, a declarat ministrul britanic.
Incendiile, inundațiile și vremea extremă la care am asistat în întreaga lume în ultimele luni prevestesc ce ne așteaptă dacă încălzirea globală pune stăpânire pe planetă, transmit oamenii de știință, în timp ce autoritatea mondială în domeniul schimbărilor climatice se pregătește să lanseze cel mai dur avertisment în legătură cu riscul iminent la adresa sistemului climatic global.
Grupul interguvernamental privind schimbările climatice (IPCC) va publica luni un raport de referință, cea mai cuprinzătoare evaluare de până acum, cu trei luni înainte de discuțiile extrem de importante ale ONU care vor determina viitorul curs al vieții pe Pământ, scrie The Guardian.
Raportul sintetizează opt ani de muncă a unor oameni de știință de renume și va prezenta realitatea cruntă a stării în care se află planeta. IPCC este un grup al ONU care a analizat peste 14.000 de lucrări științifice iar raportul va fi cea mai actualizată evaluare cu privire la modul în care încălzirea globală va schimba lumea în deceniile următoare. Experții din domeniul mediului susțin că va fi un „apel de trezire la realitate dur” către guverne pentru a reduce emisiile.
Ultima dată când IPCC a analizat încălzirea globală a fost în 2013 iar oamenii de știință cred că au învățat despre fenomen de atunci. În ultimii ani, în lume s-au înregistrat temperaturi record, incendiile violente și inundațiile devastatoare.
Lucrări studiate de comisie arată că unele dintre modificările pe care oamenii le-au produs climei nu vor fi inversate în sute sau poate de mii de ani. Descoperirile comisiei care vor fi dezvăluite în cadrul unei conferințe de presă ce va începe luni, la ora 11.00 ora României, vor fi dezbătute și în timpul unui summit major găzduit de Marea Britanie în noiembrie.
Summitul COP26, condus de ONU, este considerat un moment critic pentru a stabili dacă schimbările climatice vor putea fi controlate. Lideri din 196 de țări se vor întâlni pentru a încerca să găsească un plan comun de acțiune. Alok Sharma, ministrul britanic care conduce summit-ul, a declarat în weekend că lumea aproape că nu mai are timp pentru a evita catastrofa - și că efectele schimbărilor climatice se întâmplă deja.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰