Venus Williams va primi propria păpușă Barbie. Va fi îmbrăcată în rochie de tenis şi va avea o rachetă în miniatură
Venus Williams și jucătoarea australiană de fotbal Mary Fowler se numără printre cele nouă sportive care vor primi o păpușă Barbie cu chipul lor. Producătorul de jucării Mattel încearcă să pună în lumină modelele sportive feminine înaintea Jocurilor Olimpice de la Paris.
- Ce vor românii de la România? Fii parte a campaniei Observator. Spune-ne ce vrei TU de la România printr-un video de 30 de secunde
- Premiera noului sezon Chefi la cuțite din 17 Noiembrie, Duminică 20:00, Luni, Marți și Miercuri 20:30 pe Antena 1 și AntenaPLAY
- Vremea 18 noiembrie - 16 decembrie 2024. Mai cald la început de săptămână, apoi răcire. Ninsori și viscol la munte
Mattel a dezvăluit miercuri păpușile, fiecare cu accesoriile sale personalizate. Păpușa lui Fowler poartă mănuși și ține în mână o minge de fotbal, în timp ce păpușa lui Williams, îmbrăcată într-o rochie de tenis albă, cu vizieră și cercei, vine cu o rachetă în miniatură.
Fostul număr unu mondial a declarat că speră ca prin intermediul păpușii să le motiveze pe fetele tinere să facă sport.
„Literalmente nu-mi pot imagina viața mea fără sport și fără joc", a spus Williams într-un videoclip, în care ține păpușa în mână. „Vreau ca și alte fete tinere să aibă acea experiență neprețuită de a face un sport și ceea ce te învață și ceea ce înveți și ceea ce iei de la el, nu doar în acel moment (ci) pentru tot restul vieții tale... Cred că este atât de important pentru fete să facă sport."
Personalităţi sportive care au o figurină Barbie
Printre alte figuri sportive care au o păpușă după chipul lor se numără boxerul francez Estelle Mossely, sprintera poloneză Ewa Swoboda, medicul spaniol și atleta de paratriatlon Susana Rodriguez, fosta înotătoare italiană Federica Pellegrini, jucătoarea de fotbal canadiană Christine Sinclair, precum și gimnastele mexicană și braziliană, Alexa Moreno și Rebeca Andrade.
„Păpușile dezvăluite, în contextul în care Barbie împlinește anul acesta 65 de ani, impactul sportului în promovarea încrederii în sine și a ambiției în rândul generației următoare", a declarat Krista Berger, vicepreședinte senior al Barbie și șef global al păpușilor Mattel, potrivit Mediafax.
„Prin punerea în lumină a acestor sportive inspiraționale și a poveștilor lor, sperăm să susținem convingerea că fiecare tânără fată merită oportunitatea de a-și urmări pasiunile și de a-și transforma visele în realitate", a spus ea într-un comunicat.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰