Regina Camilla a primit propria păpuşă Barbie: "M-aţi întinerit cu 50 de ani"
Regina Camilla a Marii Britanii a primit propria păpuşă Barbie în semn de recunoaştere a activităţii sale de susţinere a Fundaţiei Women Of The World (WOW), o organizaţie caritabilă care analizează obstacolele cu care se confruntă femeile din întreaga lume, scrie SkyNews.
- Ce vor românii de la România? Fii parte a campaniei Observator. Spune-ne ce vrei TU de la România printr-un video de 30 de secunde
- Premiera noului sezon Chefi la cuțite din 17 Noiembrie, Duminică 20:00, Luni, Marți și Miercuri 20:30 pe Antena 1 și AntenaPLAY
- Vremea 18 noiembrie - 16 decembrie 2024. Mai cald la început de săptămână, apoi răcire. Ninsori și viscol la munte
"Mi-aţi luat cam 50 de ani din viaţa mea... Ar trebui să avem cu toţii o Barbie", a glumit regina, în timp ce i-a fost prezentată păpuşa modelată după propria imagine. Camilla, în vârstă de 76 de ani, al cărei soţ bolnav de cancer, regele Charles al III-lea, s-a retras în prezent din îndatoririle regale, a primit cadoul în semn de recunoaştere a activităţii sale în calitate de preşedinte al Fundaţiei Women of the World (WOW).
Alături de ea s-au aflat Mathilde, regina Belgiei, şi actriţa Helen Mirren, naratoarea filmului de succes "Barbie" de anul trecut, cu Margot Robbie şi Ryan Gosling. Filmul, lansat anul trecut, a fost un succes de box-office, dar a ratat toate cele nouă nominalizări la premiile Oscar, cu excepţia unuia, pentru cântec original.
Mirren, în vârstă de 78 de ani, a câştigat propriul Oscar pentru cea mai bună actriţă în 2007 pentru filmul "The Queen", în care a interpretat-o pe regretata regină Elizabeth II. Săptămâna trecută a primit, de asemenea, propria păpuşă Barbie, îmbrăcată exact ca ea şi dotată cu o mică statuetă Oscar, relatează news.ro.
Păpuşa Camillei a fost îmbrăcată într-o versiune redusă a ţinutei ei - o rochie albastră Fiona Clare, o pelerină neagră de Amanda Wakeley şi cizme negre Eliot Zed. Aceasta i-a fost prezentată la bordul autobuzului festivalului WOW Girls, care a făcut un tur al ţării pentru a promova egalitatea de gen şi a făcut o oprire finală la reşedinţa familiei regale de la Palatul Buckingham din centrul Londrei.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰