Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video România - Kosovo, LIVE pe Antena 1 și în AntenaPLAY, vineri de la 21:45. Mesajul lui Lucescu pentru suporteri

Selecţionerul Mircea Lucescu a transmis un mesaj special pentru suporteri înainte de meciul cu Kosovo, el cerând fanilor să încurajeze tricolorii şi să nu se lase provocaţi la partida de vineri, din Liga Naţiunilor.

de Redactia Observator

la 11.11.2024 , 16:45

antrenorul României Mircea Lucescu România - Kosovo, LIVE pe Antena 1 și în AntenaPLAY, vineri de la 21:45. Mesajul lui Lucescu pentru suporteri - Facebook

"Avem nevoie de o atmosferă entuziastă, care să ne susţină în încercarea noastră de a reuşi câştigarea acestei grupe. Aş vrea ca publicul nostru să ne ajute, să încerce să aibă acelaşi comportament ca la Campionatul European din Germania, atunci când toată lumea fotbalului mondial a apreciat modul în care suporterii noştri s-au comportat. Nu avem nevoie să creăm o atmosferă ostilă vizavi de advresarii noştri, să nu răspundem la provocările care ar putea fi, să încercăm să ne menţinem în limita sportului şi a fotbalului, încurajările să fie de aşa natură încât jucătorii să simtă publicul alături de ei. Fac un apel la publicul nostru să fie alături de echipă pe tot parcursul jocului, să susţină echipa naţională aşa cum a ştiut să o facă în ultimul timp şi dintotdeauna, aşa cum a fost şi în perioada în care eu jucam", a declarat Mircea Lucescu.

România - Kosovo, LIVE pe Antena 1 și în AntenaPLAY, vineri de la 21:45

Vineri, 15 noiembrie, de la ora 21:45, pe Arena Naţională, România va înfrunta Kosovo, iar luni, 18 noiembrie, de la ora 21:45, tot pe Arena Naţională, tricolorii vor juca împotriva Ciprului.

Articolul continuă după reclamă

Selecţionerul echipei de fotbal a României, Mircea Lucescu, a anunţat, sâmbătă, un lot de 26 de jucători pentru ultimele două partide din Grupa C2 a Ligii Naţiunilor, în care se găsesc şi atacanţii David Miculescu şi Daniel Bîrligea, de la FCSB.

Pe acelaşi subiect

Lucescu i-a mai convocat pe portarul Răzvan Sava şi pe fundaşul Matei Ilie (premieră), dar şi pe mijlocaşul Darius Olaru, care este accidentat. România va înfrunta selecţionata Kosovo pe 15 noiembrie şi naţionala Ciprului pe 18 noiembrie, ambele de la ora 21:45, pe Arena Naţională din Capitală.

Din cei 26 de fotbalişti, 15 evoluează în străinătate şi 11 de la formaţii din Superligă. Reunirea lotului este programată pentru duminică 10 noiembrie, la Centrul Naţional de Fotbal Mogoşoaia. România este lider, cu 12 puncte, urmată de Kosovo, 9 puncte, Cipru, 3 puncte, Lituania, 0 puncte.

Lotul României pentru meciul cu Kosovo:

  • Portari: Florin Niţă (Damac/Arabia Saudită, 28 selecţii/0 goluri marcate), Ştefan Târnovanu (FCSB, 2/0), Răzvan Sava (Udinese/Italia, debutant);
  • Fundaşi: Andrei Raţiu (Rayo Vallecano/Spania, 25/1), Cristian Manea (FC Rapid, 25/2), Radu Drăguşin (Tottenham/Anglia, 25/1), Adrian Rus (Pisa/Italia, 22/1), Andrei Burcă (Baniyas/Emiratele Arabe Unite, 35/1), Alexandru Paşcanu (FC Rapid, debutant), Matei Ilie (CFR Cluj, debutant), Nicuşor Bancu (Universitatea Craiova, 42/2);
  • Mijlocaşi: Deian Sorescu (Gaziantep/Turcia, 20/0), Marius Marin (Pisa/Italia, 26/0), Răzvan Marin (Cagliari/Italia, 63/9), Nicolae Stanciu (Damac/Arabia Saudită, 78/15), Darius Olaru (FCSB, 24/0), Adrian Şut (FCSB, 2/0), Dennis Man (Parma/Italia, 32/9), Valentin Mihăilă (Parma/Italia, 28/5), Ianis Hagi (Rangers/Scoţia, 43/5), Florinel Coman (Al Gharafa/Qatar, 19/1), Alexandru Mitriţă (Universitatea Craiova, 20/4), David Miculescu (FCSB, debutant);
  • Atacanţi: Denis Drăguş (Trabzonspor/Turcia, 19/5), Denis Alibec (Farul Constanţa, 40/5), Daniel Bîrligea (FCSB, 2/0).
Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Ați ajuns să vă modificați programul zilnic sau traseul pentru a evita orele de vârf?
Observator » Sport » România - Kosovo, LIVE pe Antena 1 și în AntenaPLAY, vineri de la 21:45. Mesajul lui Lucescu pentru suporteri