Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Mircea Lucescu a anunţat stranierii pentru ultimele meciuri din UEFA Nations League, confruntările cu Kosovo şi Cipru din noiembrie 

Naţionala de fotbal a României înfruntă, în luna noiembrie, echipele Kosovo şi Cipru, în ultimele meciuri contând pentru actuala ediţie a UEFA Nations League.

de Redactia Observator

la 25.10.2024 , 15:04

Dennis Man şi Valentin Mihăilă sunt doi dintre stranierii pe care Mircea Lucescu mizează la meciurile cu Kosovo şi Cipru Dennis Man şi Valentin Mihăilă sunt doi dintre stranierii pe care Mircea Lucescu mizează la meciurile cu Kosovo şi Cipru - Profimedia

România este lider autoritar într-o grupă din care mai face parte şi Lituania, pe lângă echipele deja menţionate. "Tricolorii" au câştigat fără mari emoţii primele patru jocuri din grupa de UEFA Nations League şi speră să dea lovitura în noiembrie, respectiv să-şi consolideze locul 1 în grupă astfel încât să-şi asigure promovarea în Liga a doua valorică, dar şi eventuala calificare la barajul pentru Campionatul Mondial sau o poziţionare mai bună la tragerea la sorţi pentru preliminariile turneului final din 2026.

România este la mâna ei. Un egal cu Kosovo, vineri, 15 noiembrie ora 21.45, la Bucureşti, şi o victorie cu Cipru, luni, 18 noiembrie, ora 21.45, la Bucureşti, ne-ar asigura fără emoţii câştigarea grupei.

România îşi permite chiar să piardă cu Kosovo, presupunând că nu va avea emoţii în confruntarea cu Cipru, însă trebuie să o facă la o diferenţă de scor mai mică decât rezultatul înregistrat în tur, când România a câştigat în Kosovo, scor 3-0.

Articolul continuă după reclamă

Pentru cele două meciuri de pe teren propriu, cu Kosovo şi Cipru, Mircea Lucescu mizează pe următorii stranieri: 

Pe acelaşi subiect

PORTARI - Florin NIȚĂ (Damac | Arabia Saudită, 28/0), Horațiu MOLDOVAN (Sassuolo | Italia, 11/0), Răzvan SAVA (Udinese | Italia, 0/0);

FUNDAȘI - Andrei RAȚIU (Rayo Vallecano | Spania, 25/1), Radu DRĂGUȘIN (Tottenham | Anglia, 25/1), Adrian RUS (Pisa | Italia, 22/1), Andrei BURCĂ (Baniyas | Emiratele Arabe Unite, 35/1), Virgil GHIȚĂ (Cracovia | Polonia, 2/0);

MIJLOCAȘI - Deian SORESCU (Gaziantep | Turcia, 20/0), Marius MARIN (Pisa | Italia, 26/0), Răzvan MARIN (Cagliari | Italia, 63/9), Nicolae STANCIU (Damac | Arabia Saudită, 78/15), Dennis MAN (Parma | Italia, 32/9), Valentin MIHĂILĂ (Parma | Italia, 28/5), Ianis HAGI (Rangers | Scoția, 43/5), Florinel COMAN (Al Gharafa | Qatar, 19/1);

ATACANȚI - Denis DRĂGUȘ (Trabzonspor | Turcia, 19/5), George PUȘCAȘ (Bodrumspor | Turcia, 46/11).

Lotul ar urma să fie completat cu jucători din campionatul intern, lotul final urmând a fi anunţat undeva în intervalul 8-10 noiembrie.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Mergeți duminică la vot?
Observator » Sport » Mircea Lucescu a anunţat stranierii pentru ultimele meciuri din UEFA Nations League, confruntările cu Kosovo şi Cipru din noiembrie