Programul meciurilor din Europa League şi Conference League. Dueluri tari la Lyon, Londra şi Varşovia
Joi seara se joacă meciurile din prima manşă a sferturilor de finală din Europa League şi Conference League, cele mai tari dueluri anunţându-se cele de la Lyon, Londra şi Varşovia.

La Lyon, în prima manşă a sferturilor de finală din Europa League, Olympique Lyonnais primeşte replica formaţiei engleze Manchester United. Altă dată un duel de Champions League, meciul de la Lyon este, acum, practic, un adevărat derby al răniţilor. Lyon şi Manchester United traversează perioade modeste şi se agaţă cu dinţii de Europa League pentru a încerca să-şi treacă în cont măcar un trofeu câştigat în acest sezon.
La Londra, Tottenham Hotspur primeşte replica lui Eintracht Frankfurt, un alt duel cu iz de Champions League. Totuşi, şi aici am putea vorbi despre un derby al răniţilor, deşi Eintracht Frankfurt încă stă bine în Bundesliga, locul 3, după marile favorite, Bayern Munchen şi Bayer Leverkusen.
Cel mai aşteptat meci al serii din Conference League se anunţă a fi duelul de la Varşovia, dintre Legia şi Chelsea Londra. Deşi oaspeţii pornesc favoriţi, Legia se bazează pe susţinerea fanilor săi extrem de tumultoşi, dar şi pe ideea că Chelsea nu ar merge, totuşi, cu cea mai bună echipă la meciul din deplasare.
Program sferturi Europa League - 10 aprilie
- FCSB, eliminată brutal din Europa League. Rezultatele complete ale serii
- FCSB şi-a aflat adversara din optimile de finală Europa League. Totul despre Olympique Lyon
- Gestul făcut de PSG şi Lucas Hernandez pentru Maël, un suporter de 13 ani, evacuat de la meciul cu Aston Villa
- S-au stabilit semifinalele Ligii Campionilor. Când se joacă meciurile din penultima fază a competiţiei
- Naţionala de Polo a României s-a calificat la CM 2025: "Începem un drum lung şi greu spre JO de la Los Angeles"
19.45, Bodo Glimt - Lazio Roma
22.00, Olympique Lyonnais - Manchester United
22.00, Glasgow Rangers - Athletic Bilbao
22.00, Tottenham Hotspur - Eintracht Frankfurt
Program sferturi Conference League - 10 aprilie
19.45, Legia Varşovia - Chelsea Londra
22.00, Betis Sevilla - Jagiellonia Bialystok
22.00, NK Celje - Fiorentina
22.00, Djurgarden - Rapid Viena
Meciurile din manşa a doua, atât Europa League, cât şi Conference League, se joacă joi, 17 aprilie.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰