Antena Meniu Search
x

Curs valutar

David Popovici este cel mai bun tânăr sportiv din Europa. Ce a declarat înotătorul după ce a câştigat Premiul "Piotr Nurowski"

Înotătorul român David Popovici a câştigat Premiul Piotr Nurowski, el fiind votat de cele 50 de Comitete Olimpice Naţionale din Europa ”Cel mai bun tânăr sportiv european pentru sporturile de vară” din 2021, notează news.ro.

de Redactia Observator

la 25.11.2021 , 22:48

David Popovici este cel mai bun tânăr sportiv din Europa. Ce a declarat înotătorul după ce a câştigat Premiul "Piotr Nurowski" Popovici a concurat pentru acest premiu cu alţi patru sportivi - Facebook

“Acum că am câştigat mă simt bine. Pe măsură ce se apropia anunţarea câştigătorului mă aşteptam cât de cât, pentru că lumea mi-a spus că am ţinut un discurs bun, un mini-discurs, nu am avut emoţii înainte sua în timpul discursului, dar pe măsură ne ne-am apropiat de momentul desemnării câştigătorului spiritul competitiv din mine dicta şi urla: ‘Câştigă! Trebuie să câştigi!’. Mă bucur că s-a întâmplat”, a spus Popovici după ce a câştigat.

Potrivit COSR, încoronarea câştigătorului Premiului Piotr Nurowski a avut loc la Samorin, în Slovacia, în cadrul unei cine de gală la Seminarul Asociaţiei Comitetelor Olimpice Europene. Mihai Covaliu şi delegaţia COSR l-au susţinut pe David Popovici şi l-au votat pe cel care în acest an a reuşit să câştige un aur la Campionatele Europene de Seniori în bazin scurt, trei medalii de aur la Campionatele Europene de Juniori, să doboare două recorduri mondiale de juniori la 100 şi 200 m liber şi să se claseze pe locul 4 la JO Tokyo 2020 la 100 m liber.

Popovici a concurat pentru acest premiu cu alţi patru sportivi

Articolul continuă după reclamă

Popovici a concurat pentru acest premiu cu alţi patru sportivi, clasaţi în ordine după el: Sky Brown din Marea Britanie (skateboarding), Adriana Cerezo Iglesias din Spania (taekwondo), Viktoria Listunova din Rusia (gimnastică artistică) şi Adriana Vilagos din Serbia (atletism .

Toţi au primit şi premii în bani, David Popovici a luat o bursă de formare de 15.000 de euro. Locul doi şi trei, respectiv 8.000 euro şi, respectiv, 5.000 euro, în timp ce al patrulea şi al cincilea clasat au primit amândoi câte 3.000 de euro.

Premiul a fost creat în memoria fostului preşedinte al Comitetului Olimpic Polonez Piotr Nurowski, care a murit tragic în 2010 într-un accident de avion. Acest premiu se acordă anual pentru sporturile de vară şi, separat, pentru cele de iarnă. Aceasta esta a 10-a ediţie a Trofeului Piotr Nurowski pentru disciplinele de vară. În 2012, gimnasta Larisa Iordache s-a clasat a doua în preferinţele celor care au votat.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Sport » David Popovici este cel mai bun tânăr sportiv din Europa. Ce a declarat înotătorul după ce a câştigat Premiul "Piotr Nurowski"