Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Croația - Maroc 0-0, la Cupa Mondială 2022. Vicecampioana din 2018, ţinută în şah

Meci cu destul de puțin spectacol fotbalistic, între Maroc și Croația, în primul meci al Grupei F, la Cupa Mondială 2022 din Qatar. Cele două și-au împărțit punctele, la capătul unui meci cu puține faze de poartă, dar cu spectacol frumos în tribune, transmite Mediafax.

de Redactia Observator

la 23.11.2022 , 14:24

O primă fază l-a avut în prim plan pe Persic, al cărui șut de la distanță a trecut puțin peste bară, în minutul 17. Marocul a replicat un minut mai târziu, En-Nesyri trimițând cu capul pe lângă poartă, mingea venită din centrarea lui Ziyech. Vlasic și Modric ratează ultimele ocazii ale reprizei, șutul din prima fiind reținut de portarul marocan, în timp ce căpitanul croat a trimis peste poartă din poziție ideală.

Croația nu a putut trece de Maroc

Repriza secundă are o primă fază importantă la poarta croată, când Livakovic a respins lovitura de cap a lui Mazraoui, la faza imediat premărgătoare marocanii cerând un penaly pentru henț în careu la Lovren (min 51). Livakovic e din nou la post, în minutul 64, când Hakimi șutează foarte puternic de la distanță, portarul croat respingând inteligent, cu pumnii, în lateral. A fost practic ultima fază cu adevărat periculoasă a meciului, fără a lua în considerare o centrare bună a lui Modric în fața porții marocane, respinsă însă de un fundaș peste poartă.

Articolul continuă după reclamă

Este al treilea rezultat de 0-0 de la acest campionat mondial și al patrulea de egalitate. Al doilea meci din grupă se joacă de a ora 21.00 între Belgia și Canada. Tot miercuri se mai dispută meciurile Germania – Japonia (ora 18.00) și Spania – Costa Rica (ora 18.00).

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Sport » Croația - Maroc 0-0, la Cupa Mondială 2022. Vicecampioana din 2018, ţinută în şah