Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Carlos Alcaraz după ce a câștigat US Open și a devenit cel mai tânăr lider ATP la 19 ani: "Este ceva la ce visam din copilărie"

Spaniolul Carlos Alcaraz, în vârstă de 19 ani, a câştigat turneul de grand slam US Open, învingându-l în finală pe norvegianul Casper Ruud, 23 de ani, numărul 7 ATP. Alcaraz s-a impus cu scorul de 6-4, 2-5, 7-6 (1), 6-3, în trei ore şi 20 de minute. Datorită acestui succes, spaniolul urcă de pe locul 4 mondial pe prima poziţie în clasamentul ATP şi scrie istorie, el devenind cel mai tânăr lider ATP, notează Agerpres.

de Redactia Observator

la 12.09.2022 , 14:35

"Este ceva la ce visam din copilărie – să fiu numărul unu în lume, să fiu campion la un grand slam. Am muncit foarte mult pentru asta", a spus sportivul la ceremonia de la final.

Saltul de pe locul 4 pe locul 1 de la anunţarea clasamentului ATP o dată până la anunţarea următorului clasament ATP le egalează pe cele înregistrate doar de trei alţi spoortivi: Carlos Moya (15 martie 1999), Andre Agassi (5 iulie 1999) şi Pete Sampras (11 septembrie 2000). Alcaraz a obţinut 51 de victorii în circuit în acest an, cu cinci mai multe decât Stefanos Tsitsipas, care ocupă locul doi în această privinţă. Odată cu triumful la US Open, Alcaraz a urcat pe prima poziţie în ierarhia Pepperstone ATP Live Race To Turin.

Spaniolul este primul jucător care devine lider ATP după US Open, după 2003, când performanţa a fost reuşită de antrenoruul său, Juan Carlos Ferrero. În plus, el este cel mai tânăr campion de grand slam după 2005, când tot la 19 ani performanţa a fost reuşită de Rafael Nadal la Roland Garros. La US Open, în 1990 Pete Sampras câştiga trofeul tot la 19 ani.

Vezi și

Prima reacție a tânărului campion

Pe acelaşi subiect

"Am visat de multă vreme, să fiu numărul 1, să câştig un titlu de Grand Slam. Am muncit foarte mult. E greu să vorbesc despre asta, sunt prea multe emoţii... Am doar 19 ani, e foarte special. Am spus că nu este timpul să fiu obosit. În finala de Grand Slam, trebuie să dai totul. Aceste două săptămâni au fost incredibile, cu meciuri foarte dificile. Mulţumesc New York pentru sprijin, energia de pe teren este imposibil de explicat. Şi mulţumesc tuturor celor de cealaltă parte a lumii care se culcă târziu sau se trezesc devreme pentru a mă susţine", a spus el.

Noul lider ATP a spus că nu vrea să se compare cu Roger Federer, Rafael Nadal şi Novak Djokovici, pe care îi admiră: "Este incredibil să las o urmă în istorie, numele meu... Dar ceea ce au realizat cei Big 3 (Federer, Nadal, Djokovic), menţinerea acestui nivel timp de douăzeci de ani este şi mai dificil. Nu vreau să mă compar cu ei, îi admir. Am mult loc de îmbunătăţire mental, tenis, fizic, totul. Primul meu titlu de Grand Slam şi locul nr. 1 au venit foarte repede, dar nu trebuie să stagnez, să rămân în zona mea de confort, trebuie să progresez".

În ciuda noului statut, Alcaraz a afirmat că va "rămâne cu picioarele pe pământ". "Rămân acelaşi băiat, voi continua să ies în stradă în satul meu, să salut oamenii. Sunt mândru că sunt din El Palmar, că sunt din Murcia şi că sunt spaniol. Desigur, mi se vor întâmpla multe lucruri pe care nu mi le-aş fi imaginat să mi se întâmple la 19 ani, dar cunoscându-mă, nu voi avea probleme să rămân cu picioarele pe pământ. Voi rămâne acelaşi băiat, cu prietenii şi familia lui. Când mă voi întoarce în Spania, voi merge să-mi văd prietenii, familia şi voi fi ca întotdeauna. Mă voi gândi doar să sărbătoresc cu ei, nimic altceva. În ceea ce priveşte tenisul, este evident că vreau să lucrez în continuare, să câştig titluri, să rămân cât mai sus în ierarhie pentru o perioadă lungă de timp, aşa cum au făcut cei din Big 3. Şi pentru asta, nu trebuie să mă opres, trebuie să continui să lucrez".

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Sport » Carlos Alcaraz după ce a câștigat US Open și a devenit cel mai tânăr lider ATP la 19 ani: "Este ceva la ce visam din copilărie"