Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Zeci de mii de oameni în vacanță pe litoral, la început de sezon estival. Prețuri accesibile în luna iunie

În prima zi de Rusalii, soarele s-a simţit mai mult pe litoral decât în zilele trecute. Chiar dacă apa este încă rece, ziua s-a dovedit numai bună de plajă. Aproximativ 35 de mii de oameni sunt în vacanţă la mare în această perioadă. Mulţi şi-au anulat cazările, speriaţi de ploi şi de cele maximum 25 de grade Celsius de până acum.

de Mădălina Chiţac

la 20.06.2021 , 20:51

După o zi în care ploaia i-a ţinut mai mult în hoteluri, plajele au fost pline azi de turişti. Pe prosoape sau sezlonguri, cu toţii au profitat de soare, chiar dacă a fost doar printre picături.

Mădălina Chiţac, reporter Observator: Cei care s-au aflat azi la mare au avut parte de o vreme frumoasă şi de puţini stropi de ploaie. Spre exemplu aici, în staţiunea Eforie Nord, s-au înregistrat azi undeva la 24-25 de grade Celsius. Vremea a fost perfectă pentru a prinde primul bronz şi chiar dacă apa mării a fost ceva mai rece până în 20 de grade Celsius, totuşi turiştii au vrut neapărat să facă o baie în mare.

Prețuri accesibile la început de sezon estival

Vezi și

Mai ales că preţurile sunt încă accesibile. Pentru a închiria un sezlong, turiştii trebuie să scoată din buzunare între 15 şi 25 de lei. Cât despre o noapte de cazare, cei care aleg un hotel de trei stele plătesc în jur de 50 de euro. La 4 stele preţul crește şi ajunge la 100 de euro. Oricum, hotelierii se laudă că au pregatit oferte speciale pentru ca turiştii să nu renunţe la vacanţa de Rusalii.

Iuliana Tasie, director general hotel: Pot să își facă masaje, relaxare, cosmetică, tot felul de proceduri. Trebuie să oferim și alte servicii, adică pachet complet. Nimeni nu mai vinde doar o cameră de cazare.

Staţiunea Mamaia a prins şi ea viaţă, chiar dacă nu a fost furnicarul de altă dată. 

Cei carora apa mării li s-a parut prea rece au dat o fuga la delfinariu. Nu mai puţin de trei mii de turişti au urmărit azi spectacolul. Cum şi mâine este zi liberă la stat, mulţi şi-au prelungit vacanţa. Şi asta chiar dacă dacă litoralul se află sub cod galben de ploi până mâine la ora 22.

Mădălina Chiţac Like

Mi-am dorit mereu să am locul ăla de muncă “ieșit din tipare”. Îmi plac oamenii și lucrurile palpitante, îmi place imprevizibilul și ineditul. Iar reporteria are din plin așa ceva.

Comentarii


Întrebarea zilei
Ați ajuns să vă modificați programul zilnic sau traseul pentru a evita orele de vârf?
Observator » Ştiri sociale » Zeci de mii de oameni în vacanță pe litoral, la început de sezon estival. Prețuri accesibile în luna iunie