Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Tânăra de 18 ani, sechestrată şi abuzată de 9 bărbaţi, într-un apartament din Ploieşti, a depus o plângere la poliţie - VIDEO

Sechestrată şi violată de mai mulţi bărbaţi. E oroarea prin care a trecut o tânără de 18 ani din Câmpina, care a fost ademenită într-un apartament din Ploieşti de două adolescente în vârstă de 15 ani. Acolo s-a întâmplat totul.

de Corina Matlinschi

la 09.06.2021 , 21:57

Toţi cei care au participat la această petrecere au fost identificaţi de poliţişti, inclusiv cele două adolescente de 15 ani care ar fi ademenit-o pe victimă.

Au invitat-o la această petrecere dintr-un apartament din Ploieşti, iar pentru că avea încredere în ele, tânăra a mers acolo. La un momentdat însă a fost imobilizată, legată şi obligată să întreţină relaţii sexuale cu 9 dintre cei 12 bărbaţi care erau prezenţi la această petrecere. Nu au lăsat-o să plece până a doua zi de dimineaţă, iar atunci când a încercat să scape a fost legată de clanţa uşii.

Fata a mers direct la poliţie unde a depus deja o plângere

Vezi și

Mai multe percheziţii au fost făcute la aceşti indivizi acasă, au dat deja declaraţii în faţa anchetatorilor. Fata urmează să ajungă şi la Medicină Legală pentru a fi examinată. Se fac cercetări în acest doar pentru viol şi lipsire de libertate, însă deocamdată niciunul dintre indivizi nu a fost reţinut. 

Corina Matlinschi Like
Întrebarea zilei
Sunteţi de acord cu introducerea votului de la 16 ani?
Observator » Ştiri sociale » Tânăra de 18 ani, sechestrată şi abuzată de 9 bărbaţi, într-un apartament din Ploieşti, a depus o plângere la poliţie - VIDEO