Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Șofer român prins cu 14 migranți înghesuiți într-o Dacie MCV, la Jebel. Bărbatul a fost arestat - VIDEO

Un șofer de 27 de ani din Timiș a fost prins de polițiștii de frontieră cu 14 migranți înghesuiți într-o Dacie MCV. Bărbatul le-a spus polițiștilor că voia să-i ajute să ajungă în Lugoj. Acum, el se află în arest preventiv pentru 30 de zile.

de Ana Maria Ghiarasim

la 07.06.2021 , 14:54

Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Deta (judeţul Timiş) au depistat în cadrul unei acţiuni pe linia migraţiei ilegale, într-un autoturism condus de un cetăţean român, 14 cetăţeni străini.

Potrivit polițiștilor de frontieră, în data de 04.06.2021, în jurul orei 17.00, au oprit pentru verificări, la intrarea în localitatea Jebel, un autoturism marca Dacia MCV înmatriculat în România, condus de un cetăţean român. În autoturism au fost observati, în calitate de pasageri, 14 cetăţeni străini, toţi bărbaţi.

Poliţiştii de frontieră i-au condus pe cetăţenii străini, precum şi pe şofer la sediul instituţiei pentru cercetări, unde li s-a făcut triajul epidemiologic de către echipajul medical sosit la faţa locului.

Vezi și

Migranții sunt cetățeni din Turcia și Afganistan

Pe acelaşi subiect

În cadrul verificărilor, s-a stabilit că pasagerii sunt cetăţeni din Turcia şi din Afganistan, cu vârste cuprinse între 18 şi 27 de ani, iar şoferul autoturismului, un bărbat în vârstă de 28 de ani, domiciliat pe raza judeţului Timiş.

Acesta din urmă care a declarat că intenţiona să îi ajute pe cei 14 cetăţeni străini să ajungă în oraşul Lugoj.

În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trafic de migranți pentru cetățeanul român, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiş, iar în baza materialului probator, Judecătorul de Drepturi şi Libertăţi din cadrul Tribunalului Timiş a dispus măsura arestării preventive pentru 30 de zile faţă de șofer, la finalizarea cercetărilor urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.

Ana Maria Ghiarasim Like

Ana-Maria Ghiarasim are o experienţă în presa online de mai bine de 10 ani, iar din martie 2020 este Editor de Content la Observatornews.ro.

Comentarii


Întrebarea zilei
Pentru alegerile parlamentare, vă organizați programul astfel încât să vă asigurați că mergeți la vot?
Observator » Ştiri sociale » Șofer român prins cu 14 migranți înghesuiți într-o Dacie MCV, la Jebel. Bărbatul a fost arestat - VIDEO