Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Sărbătoare 26 iulie 2024. Cine au fost Sfântul Cuvios Ioanichie Schimonahul şi Sfântul Ermolae

Vineri, 26 iulie 2024, românii îi prăznuiesc pe Sfantul Cuvios Ioanichie Schimonahul şi Sfântul Ermolae, sfinţi cu care românii, în general, sunt mai puţin familiarizaţi.

de Redactia Observator

la 25.07.2024 , 12:49

Sfântul Cuvios Ioanichie Schimonahul şi Sfântul Ermolae sunt prăznuiţi pe 26 iulie Sfântul Cuvios Ioanichie Schimonahul şi Sfântul Ermolae sunt prăznuiţi pe 26 iulie - Profimedia

Sfântul Cuvios Ioanichie Schimonahul este unul din cei mai renumiţi sihastri care s-a nevoit pe Valea Chiliilor în primele decenii ale secolului al XVII-lea. Conform crestinortodox.ro, se crede că acesta era cu metania din Mănăstirea Cetăţuia Negru Vodă de alături. 

S-a nevoit timp de 37 ani într-o peşteră, mai jos de biserică rupestră de pe Masivul Cetăţuia din Valea Chiliilor. 

În 1638 a trecut la Domnul. Abia în 1944, sfintele sale moaşte au fost descoperite de părintele Pimen Bărbieru, egumenul Schitului Cetăţuia Negru Vodă. Din cauza regimului comunist ateu, moaştele Sfântului Cuvios Ioanichie au fost reînhumate, pentru ca la începutul anilor 1990 să fie deshumate de părintele stareţ, protosinghelul Modest Ghinea. 

Articolul continuă după reclamă

Sfântul Cuvios Ioanichie cel Nou de la Muscel a fost trecut în rândul sfinţilor în anul 2009.

Pe acelaşi subiect

Sfântul Ermolae a fost preot în Nicomidia în timpul împăratului Maximian (286-305). Sfântul Ermolae s-a numărat printre cei două mii de mucenici arşi de vii din porunca împăratului. 

Conform sursei amintite, prin purtarea de grijă a lui Dumnezeu, Ermolae, împreună cu alţi doi preoţi, Ermip şi Ermocrat, au scăpat nevătămaţi din foc.

Din viaţa Sfântului Pantelimon aflăm că acesta trecea în fiecare zi prin faţa casei lui Ermolae. Într-o zi, Sfântul Ermolae l-a poftit în casă şi i-a spus că Hristos este singurul doctor adevărat, care a venit să ne mântuiască fără plată. La auzul acestor cuvinte, în Pantelimon s-a aprins dorul după Hristos, încât, la scurt timp, a primit botezul de la acesta.

Sfântul Ermolae a fost torturat şi omorât prin decapitare împreună cu preoţii Ermip şi Ermocrat.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Mergeți duminică la vot?
Observator » Ştiri sociale » Sărbătoare 26 iulie 2024. Cine au fost Sfântul Cuvios Ioanichie Schimonahul şi Sfântul Ermolae