Video Românii au rămas fără facturi la curent și gaze. Furnizorii dau asigurări că numărul de zile pentru plată rămâne valabil
O veste bună bună pentru români a bulversat întreaga industrie de energie. Oamenii s-au trezit fără facturi în poştă, pentru luna octombrie şi cu emoţii că vor fi buni de plată pentru consumul restant, chiar înainte de Crăciun.
- EDIŢIE SPECIALĂ Observator. Primele EXIT POLL-uri ale Alegerilor Prezidenţiale, ora 21:00, LIVE la Antena 1
- COMPARAŢIE. Prezenţa la vot pe ore în primul tur al alegerilor prezidenţiale din 2014, 2019 şi 2024
Lipsa normelor de aplicare a legii privind plafonarea tarifului la energie, pentru lunile de iarnă, a dus la această situaţie. Cu o întârziere de câteva săptămâni, furnizorii de energie au început să emită facturile şi îi asigură pe clienţi că termenul de plată nu va fi scurtat.
În urmă cu o lună, românii primeau o veste bună: nu vor plăti mai mult la iarnă pentru lumină şi gaze, în ciuda scumpirii preţului la energie. În schimb, n-au mai primit facturile deloc.
Clienți: - Pentru luna octombrie? Nu, n-am primit.
- Încă nu, încă nu, luna asta nu.
- ANRE: O parte din români vor plăti două facturi la energie electrică în decembrie. Cum s-a ajuns în această...
- Virgil Popescu, sigur că românii nu vor îngheţa de frig: "Infirm categoric că vor fi probleme cu gazele la iarnă"
- Preţul gigacaloriei se dublează: noile tarife propuse de Nicuşor Dan. Cât cresc facturile, la un apartament de 2...
- Ştiu că luna aceasta nu a venit încă.
Explicaţia? Facturile sunt emise pentru luna anterioară, însă cuprind şi câteva zile din următoarea. Cum, la 1 noiembrie, tarifele au fost plafonate şi compensate printr-o lege care nu are încă norme de aplicare, unii furnizori au decis să aştepte. Aşa se face că facturile au ajuns la clienţi cu întârzieri de peste două săptămâni.
Ramona Nicola - responsabil comunicare CEZ: Procesul de emitere facturi a fost reluat. Pentru facturile care au fost emise cu valori estimate pentru lunile noiembrie şi decembrie care nu au intrat în această perioadă de implementare a valorilor plafonate se vor emite facturi de regularizare în care se vor include schemele de sprijin.
Chiar dacă au întârziat, facturile nu vor trebui plătite mai devreme, asigură furnizorii, care le transmit clienţilor că au la dispoziţie acelaşi număr de zile prevăzut în contract pentru plată.
Românii s-au trezit fără facturi
Au fost şi furnizori care au emis facturile la timp, însă, cer autorităţilor să nu mai întârzie publicarea normelor şi "să clarifice modalitatea de aplicare a TVA-ului, în special pentru clienții cărora li se aplică măsura de plafonare".
Ministrul Energiei spune că lipsa normelor nu are nicio legătură cu emiterea la timp a facturilor.
Virgil Popescu - ministrul Energiei: Facturarea clienţilor persoane fizice, persoane juridice se face pe baza legii, normele se referă doar la procedura de decontare.
Silvia Vlăsceanu - expert în energie: Poate unii au sperat că se revine asupra prevederilor din lege. Sunt diverse explicaţii şi fiecare furnizor a aplicat propria strategie. Clientul trebuie să înţeleagă că nu este prejudiciat sau că nu va plăti mai mult decât prevedea legea.
Sprijinul de la stat pentru consumul de gaze naturale, în valoare de 33% din factură, şi de 29 de bani/kilowat la energia electrică, se va acorda pentru consumul din perioada 1 noiembrie 2021 - 31 martie 2022. Însă cu o condiţie. Consumul de gaze nu trebuie să depăşească în această perioadă 1000 de metri cubi, iar cel de curent trebuie să se încadreze în medie, sub 300 de kilowati lunar.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰