Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Programul la metrou şi STB de Revelion 2023. Cum circulă Metrorex anul acesta

Ca în fiecare an, autorităţile din Bucureşti au decis să pună un mare accent pe transportul public în noaptea de Anul Nou, astfel că atât cei de la STB, cât şi cei de la Metrorex îşi pun la dispoziţie serviciile în sistem neîntrerupt.

de Redactia Observator

la 30.12.2022 , 11:04

Programul la metrou şi STB de Revelion 2023. Cum circulă Metrorex anul acesta Programul la metrou şi STB de Revelion 2023. Cum circulă Metrorex anul acesta - Profimedia

S-a luat o asemenea decizie în special pentru a se evita eventualele pericole apărute prin urcarea petrecăreţilor la volan, dar şi pentru a oferi o alternativă celor care decid să-şi petreacă noaptea dintre ani luând parte la evenimentele publice.

Pe de altă parte, trebuie precizat că, în special pentru a putea asigura transport public în noaptea dintre ani, s-a decis ca în zilele de 31 decembrie, 1 ianuarie şi 2 ianuarie, mijloacele de transport în comun să circule după un program clasic de weekend.

Programul la metrou in noaptea de Revelion 2023

Articolul continuă după reclamă

Reprezentanţii Metrorex au anunţat, deja, că trenurile de metrou circulă în noaptea de Revelion 2023 la intervale de câte 10 minute pe toate magistralele. Practic, din data de 31 decembrie, de la prima oră a dimineţii, până pe 1 ianuarie târziu în noapte, trenurile de metrou circulă după acelaşi program, la intervale de câte 10 minute pe toate magistralele, programul clasic de weekend.

Pe acelaşi subiect

"În perioada 31 decembrie a.c. – 2 ianuarie 2023, trenurile de metrou vor circula conform graficelor pentru zilele de weekend şi sărbători legale. Astfel, pe Magistrala 1 (Pantelimon – Dristor 2), Magistrala 2 (Berceni- Pipera), Magistrala 3 (Preciziei – Anghel Saligny), Magistrala 4 (Gara de Nord 2 – Strauleşti) şi Magistrala 5 (Eroilor 2 – Valea Ialomiţei/Râul Doamnei), circulaţia trenurilor de metrou se va desfăşura la un interval de 10 minute", este mesajul transmis de reprezentanţii Metrorex.

Programul STB în noaptea de Anul Nou 2023

Pe de altă parte, reprezentanţii STB au decis să nu menţină chiar toate liniile de transport public de suprafaţă în noaptea de 31 decembrie 2022 spre 1 ianuarie 2023. 

De fapt, există posibilitatea ca, în noaptea de Anul Nou, să se mizeze doar pe cele 21 de linii cu program consacrat de noapte, care ar urma să circule după un program normal. Lor li se alătură autobuzele care circulă pe linia 783.

În plus, reprezentanţii STB anunţă că în ziua de luni, 2 ianuarie, mijloacele de transport public de suprafaţă ar urma să circule după un program clasic de duminică.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Ştiri sociale » Programul la metrou şi STB de Revelion 2023. Cum circulă Metrorex anul acesta