Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Prima zi de şcoală sufocă traficul. Oraşul din ţară unde 70% dintre elevii mici sunt duşi cu maşina la ore

Prima zi de școală - 11 septembrie 2023. Începutul şcolii aduce probleme în trafic în marile oraşe din ţară, mai ales că, de exemplu, în Sibiu mai mult de jumătate dintre elevi sunt duşi la şcoală cu maşina părinţilor sau chiar cu taxiul.

de Claudiu Loghin

la 11.09.2023 , 12:47

Luni, 11 septembrie 2023, este prima zi de şcoală pentru mai bine de două milioane de elevi. Începutul unui nou an școlar aduce enorm de multe emoții în rândul elevilor de toate vârstele, dar și părinților și profesorilor. Ceremonii de deschidere au loc în toată ţara, motiv de bucurie pentru copiii şi tinerii care se vor revedea după trei luni de vacanţă. De marți vor începe cu adevărat cursurile, însă unii nu vor avea clase în care să se întoarcă pentru că unele şcoli sunt încă în renovare.

Trafic infernal în prima zi de școală

"Vorbim despre concluziile unui studiu realizat de un ONG din Sibiu care se ocupă cu promovarea mersului pe bicicletă ţi îşi doreşte să-i inspire pe oameni să apeleze la acest mijloc de transport. Potrivit acestui studiu, în ciclul primar, nu mai puţin de 70% dintre elevi merg la şcoală cu maşina, fie că vorbim despre maşina părinţilor sau un taximetru", spune Claudiu Loghin, reporter Observator.

Vezi și

"Media este de 50%, şi în mediul liceal acest procent ajunge la 40%. Această stare de fapt înseamnă automat trafic sufocat şi foarte multă poluare în Sibiu", adaugă Claudiu Loghin, reporter Observator.

Claudiu Loghin Like

Lucrez în presă din 1999. Din 2004, sunt în televiziune.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?
Observator » Ştiri sociale » Prima zi de şcoală sufocă traficul. Oraşul din ţară unde 70% dintre elevii mici sunt duşi cu maşina la ore