Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Litoralul pentru toţi. Tarifele au scăzut chiar şi cu 80% faţă de vârful sezonului

Toamna vine cu oferte noi pe litoral. Hotelierii şi-au adaptat preţurile, aşa că cei care au fugit de aglomeraţia din vară au acum de unde să aleagă. În unele zone de la malul mării, tarifele au scăzut chiar şi cu 80% faţă de vârful sezonului.

de Redactia Observator

la 02.09.2021 , 20:12

Dragos Raducanu prim-vicepresedinte executiv FPTR: Preţurile mai mici au adus turiştii la mare la început de toamnă.

Turistă: Încă e soare şi frumos. Trebuie să recunosc raportul calitate preţ este extraordinar.

Turistă: Acum am găsit disponibile locurile.

Vezi și

Reporter: Cum vi se par preţurile pentru această perioadă de extra-sezon?

Pe acelaşi subiect

Turistă: Acceptabile.

În unele zone, tarifele au scăzut chiar şi cu 80%, spun reprezentanţii unităţilor de cazare.

Ştefan Necula-director agenţie de turism: Preţurile sunt unele foarte bune pentru acest sezon. Pleacă undeva de la 104 lei în staţiunea Eforie Nord, fiind unul dintre cele mai bune tarife pentru sudul litoralului, iar în staţiunea Mamaia de la 123 de lei. Tarifele sunt pentru o noapte de cazare, pentru doi adulţi, la un hotel de 3 stele.

Dragos Răducanu, prim-vicepresedinte executiv Federaţia Patronatelor din Turism: Cel mai mic tarif l-am văzut în Saturn, la un hotel de două stele, pentru cazare. Este un hotel cu aer condiţionat, televizor, un hotel foarte bun, dar la categoria două stele, 36 de lei pe noapte de persoană.

Preţurile mici fac parte din oferta programului Litoralul pentru toţi, program susţinut integral de patronatele autohtone de turism. Peste 40 de hoteluri s-au înscris în acest an, cele mai multe având între două şi patru stele. Există însă oferte şi la unităţile de cazare care nu fac parte din program.

Laura Draghici-manager recepție hotel**: În perioada 1 septembrie până pe 11 septembrie le oferim oaspeților noștri pentru minimum 3 nopți de cazare un voucher în valoare de 100 de lei pe care îi pot consuma la restaurantul hotelului și de asemnenea o surpriză la check-in.

Nu doar cazarea s-a ieftinit, ci şi masa la restaurante şi terase

Bogdan Ciubotariu -manager terasă: Preţurile au scăzut cu 20%.

Corina Martin - proprietar agenţie de turism: Dacă vorbim de Vadu, de exemplu, sau zonele mai îndepărtate, scăderile sunt chiar şi mai mari. Racordăm aceste tarife pentru turiştii noştri cu cele din programul Litoralul pentru toţi.

Potrivit Federaţiei Patronatelor din Turism, "Litoralul pentru toţi" se derulează până la finalul lunii septembrie.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Ştiri sociale » Litoralul pentru toţi. Tarifele au scăzut chiar şi cu 80% faţă de vârful sezonului