Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Ion Rădoi susţine că preţul unei călătorii la metrou ar trebui majorat la 50 de lei: ''În aceste condiţii noi n-avem cum să supravieţuim''

Liderul UNITATEA - Sindicatul Liber din Metrou (USLM), Ion Rădoi, susţine că preţul unei călătorii ar trebui majorat până la 50 de lei, astfel încât metroul să devină rentabil.

de Redactia Observator

la 11.05.2021 , 15:43

Ion Rădoi susţine că preţul unei călătorii cu metroul ar trebui majorat Ion Rădoi susţine că preţul unei călătorii cu metroul ar trebui majorat - Hepta

"Cel mai important punct de azi este cel referitor la insolvenţa acestei activităţi a metroului pentru că (atât conducerea Metrorex cât şi cea a Ministerului Transporturilor consideră că metroul, n.r.) nu este rentabil. Vă rog să verificaţi: în toată lumea metrourile sunt subvenţionate, nu există nicio insolvenţă niciunde. Peste tot, tariful, pentru că este vorba de transport public comun, este subvenţionat. S-au trezit acum câţiva, cei care sunt acum la conducerea Metrorex şi a ministerului, s-au trezit să facă metroul rentabil. Aşteptăm şi noi această minune. În aceste condiţii, când noi avem deficit de personal, ce vor dumnealor? Să elimine nici mai mult, nici mai puţin decât 1.700 de oameni şi să majoreze tariful la metrou. Păi dacă metroul din Londra, care este dezvoltat pe 6 inele, şi care are 25 de lei tariful la un bilet, nu 2,5 lei, deci de 10 ori mai mare, şi tot n-au reuşit să facă metroul rentabil. Şi a venit domnul Drulă (ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă, n.r.) şi vor să facă metroul din Bucureşti rentabil. Păi la ce nivel trebuie să ridici tariful unui bilet ca să-l faci tu rentabil? Îţi trebuie să-l duci la 50 de lei sau ceva de genul ăsta. În aceste condiţii noi n-avem cum să supravieţuim, dacă ei o ţin pe a lor - să face metroul rentabil", a afirmat Ion Rădoi, potrivit Agerpres.

De asemenea, acesta consideră că nici sistemele de metrou din New York sau din Paris nu produc suficient profit.

"Problema principală pentru noi este insolvenţa metroului şi scoaterea în profit a ceea ce vor ei în funcţie de activitatea pe care o prestăm. Cum să faci asta? Îi aşteptăm. Directorul actual a spus că în maximum 2 ani el va face metroul profitabil. Dau un exemplu: În 1904 s-a înfiinţat metroul de la New York. Iată că de atunci până acum, americanii ăştia, cât de proşti sunt ei, n-au reuşit să îl facă rentabil, până azi. Pot să vă dau şi exemplele Germaniei şi Parisul şi care vreţi. Mai cu seamă că sunt oameni din cadrul Federaţiei Europene a Transportatorilor, care au rămas stupefiaţi când au auzit ce se întâmplă în Bucureşti şi nu le vine să creadă", a mai afirmat Ion Rădoi. 

Articolul continuă după reclamă
Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Ştiri sociale » Ion Rădoi susţine că preţul unei călătorii la metrou ar trebui majorat la 50 de lei: ''În aceste condiţii noi n-avem cum să supravieţuim''