"Ofensiva buncărelor", în Germania. Autorităţile întocmesc o listă de adăposturi, în cazul unui atac
Autorităţile germane au anunţat luni că sunt în curs de întocmire a unei liste de buncăre şi adăposturi în care populaţia s-ar putea refugia în cazul unui atac, relatează AFP. Acestea speră să crească numărul buncărelor şi al adăposturilor pe fondul tensiunilor sporite cu Rusia.
"Toate clădirile - inclusiv proprietăţile private - care ar putea fi utilizate ca adăposturi, cum ar fi pivniţele, garajele şi staţiile subterane" sunt în prezent inventariate, a declarat un purtător de cuvânt al Ministerului german de Interne într-o conferinţă de presă. "Va fi alcătuit un repertoriu digital al tuturor buncărelor, astfel încât oamenii să le poată găsi rapid cu ajutorul telefoanelor mobile", a adăugat el.
De asemenea, cetăţenii vor fi încurajaţi să creeze adăposturi în casele lor, transformându-şi pivniţele sau garajele, a continuat el.
Bild: "Ofensivă a buncărelor"
Cotidianul german Bild a descris planul drept o "ofensivă a buncărelor" într-o ţară tot mai îngrijorată de o potenţială ameninţare rusă. Inventarul actual "va lua timp", a declarat purtătorul de cuvânt, care nu a dat un calendar.
- Rușii au luat ostatic un combatant britanic și susțin că au doborât opt rachete balistice lansate de Ucraina
- Kremlinul declară că nu ştie cine e Călin Georgescu: Moscova nu ştie prea multe despre opiniile lui
- TASS: Călin Georgescu insistă pentru normalizarea relațiilor cu Rusia şi este rezervat cu privire la apartenenţa...
Germania, care are o populaţie de 83 de milioane de locuitori, dispune în prezent de 579 de buncăre, dintre care majoritatea datează din perioada celui de-al Doilea Război Mondial şi a Războiului Rece, şi poate găzdui 480.000 de persoane, relatează news.ro.
De la începutul războiului din Ucraina, în februarie 2022, autorităţile germane au încetat să mai vândă structurile fortificate aflate în posesia lor. Mai mult de 300 de buncăre fuseseră vândute de stat şi de administraţiile sale începând cu 2005.
Punctele-cheie ale acestui program de dezvoltare a adăposturilor au fost adoptate în cadrul unei reuniuni a unor oficiali germani de rang înalt, în luna iunie.
Joia trecută, liderul rus Vladimir Putin a declarat că acum conflictul din Ucraina are "caracteristicile unui război mondial" şi a avertizat că nu exclude lovirea unor ţări occidentale, sporind îngrijorarea membrilor NATO, în special a celor apropiaţi de Rusia, cum ar fi statele baltice şi Polonia, dar şi Germania. Aceste ameninţări au venit după ce Rusia a folosit o rachetă balistică cu rază intermediară de acţiune (până la 5 500 km), proiectată să transporte un focos nuclear, pe teritoriul ucrainean, ca răspuns după ce Ucraina a lovit teritoriul rus cu armament occidental.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰