Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video În miez de iarnă, la Cluj răsar vestitorii primăverii. Florile aduse din Olanda au parte de un tratament special

Specialiştii de la Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară din Cluj se ocupă deja de florile de primăvară. Vorbim despre zambile, narcise, lalele, unele înflorite, iar altele aproape înflorite. Aceştia au vrut ca, în 2022, să fie ei vestitorii primăverii.

de Alex Prunean

la 28.01.2022 , 18:09

În toiul iernii, specialiştii de la Stațiunea de Cercetare Horticolă din cadrul USAMV Cluj au reuşit să aducă primăvara. "Am dorit să le producem etapizat ca în această perioadă, când afară este zăpadă, să apară o pată de culoare", spune Ioana Moldovan, inginer horticol USAMV Cluj-Napoca.

Flori aduse din Olanda şi plantate la Cluj

Plantele sunt aduse din Olanda şi au parte de un tratament special, care începe chiar din toamnă. "Aceste specii se plantează, după care sunt duse în spaţii întunecoase, cum ar fi beciurile. Când aceste plăntuţe sunt de aproximativ 2-3 cm necesită aducerea în spaţii luminoase, spaţii protejate cum este acest spaţiu seră", arată Ioana Moldovan.

Vezi și

Cum sunt întreţinute plantele

O zambilă rezistă înflorită chiar şi două săptămâni, iar după această perioadă poate fi replantată. "După ce trece floarea, se lasă la uscat bulbul. După care se scoate din pământul acesta şi în octombrie iar se poate planta bulbul", explică Erika Tobias, angajată seră. Florile nu sunt greu de întreţinut, trebuie udate de două ori pe săptămână şi păstrate în zone luminoase.

Alex Prunean Like

Meseria aceasta de fapt e o vocație. Sau un microb. De fapt, ambele. Îmi aduc aminte că atunci când am intrat în “familia Antenei” eram cel mai tânăr corespondent.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Ştiri sociale » În miez de iarnă, la Cluj răsar vestitorii primăverii. Florile aduse din Olanda au parte de un tratament special