Evenimente în Bucureşti, joi 16 ianuarie. Ce nu trebuie să ratezi
Începem să ne apropiem, uşor, uşor, de sfârşitul de săptămână, aşa că reţeta de evenimente care se desfăşoară în Bucureşti este în creştere, ceea ce înseamnă că joi, 16 ianuarie 2025, chiar avem de unde să alegem unde vrem să mergem sau ce vrem să facem.
- Ion Iliescu şi Petre Roman, urmăriţi penal în Dosarul Mineriadei. DETALII la Observator 19:00, la Antena 1
- USR a depus plângere împotriva lui Ciolacu, pentru "voturile date de PSD lui George Simion și Călin Gerogescu": "Toţi i-am dat"
Joi, 16 ianuarie, înseamnă o nouă zi de muncă pentru cei mai mulţi dintre bucureşteni. Totuşi, în condiţiile în care ne apropiem de sfârşitul de săptămână, începem să simţim nevoia unor ore libere.
Iar pentru cei care au curajul de a se bucura, deja, de câteva ore libere am decis să facem o selecţie de evenimente care v-ar putea interesa pentru joi, 16 ianuarie 2025, indiferent că vorbim de concerte, expoziţii sau piese de teatru.
Piese de teatru în Bucureşti, joi 16 ianuarie
Ca de obicei, şi joi avem multe piese de teatru care încep de la ora 19.00. Se joacă în Bucureşti, printre altele, "Ultima noapte în Paradis", la FF Theatre, "Dineu cu proşti", la Teatrul Naţional Bucureşti - Sala Mare, "D-ale carnavalului", la Teatrul Naţional Bucureşti - Sala Studio, "Cel mai bun copil din lume", la Teatrul Naţional Bucureşti - Sala Mică, sau "(R)evoluţie", la Teatrul Excelsior.
- Evenimente în Bucureşti, joi 16 ianuarie. Ce nu trebuie să ratezi
- 16 ianuarie, evenimente importante care au avut loc în această zi de-a lungul timpului
- Mihai Eminescu, 175 de ani de la naşterea celui mai cunoscut poet și prozator român
- Evenimente în Bucureşti, miercuri 15 ianuarie. Ce nu trebuie să ratezi
- 15 ianuarie, Sfântul Cuvios Pavel Tebeul. Sărbătoare importantă în calendarul ortodox
De asemenea, tot de la ora 19.00 se joacă şi "Oedip", la Teatrul Bulandra - Sala Toma Caragiu, "Stela", la Teatrul Nottara - Sala Horia Lovinescu, "Oleanna", la Teatrul de Artă Bucureşti, sau "Bani din cer", la Teatrul de Comedie - Sala Radu Beligan, în timp ce de la ora 19.30 se joacă piesa "Mama", la Teatrul Nottara - Sala George Constantin.
Concerte în Bucureşti, joi 16 ianuarie
Interesant este că şi seara de concerte începe tot de la ora 19.00. De la ora respectivă avem un concert simfonic cu Eva Gevorgyan, la Ateneul Român, dar şi un concert susţinut de deAdMAR în The Coffee Shop Constituţiei.
Seara de concerte continuă, în funcţie de gusturi, cu recitalurile susţinute de George Baicea Blues Band, în The Pub Universităţii, de la ora 19.30, Vlad Flueraru, în Expirat Halele Carol, de la ora 20.00, Fat Cats, la Teatrul Godot, de la ora 20.00, sau byron, în Hard Rock Cafe, de la ora 21.00.
Spectacole în Bucureşti, joi 16 ianuarie
La Opera Naţională Bucureşti, de la ora 18.30, sunteţi invitaţi la un spectacol de operă grandios. Se joacă "Tosca", de Giacomo Puccini, care este, practic, o dramă a unei mari iubiri.
Vorbim despre iubirea dintre o divă a muzicii de operă, Floria Tosca, şi un tânăr pictor talentat, Cavaradossi, cu realități istorice, cu acțiuni încărcate de sadism şi cu sentimente extrem de puternice precum gelozia, ura sau teama.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰