Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Epava din Costineşti s-a rupt în două. "Evanghelia" are 81 de ani, dar nepăsarea va face din celebrul simbol doar o amintire

Epava, cel mai cunoscut simbol al staţiunii Costineşti, dispare încet, dar sigur în apele mării. Nava s-a rupt în două iar partea din spate a început să se scufunde. De 55 de ani de când nava Evanghelia a eşuat în dreptul staţiunii Costineşti, nimeni nu face nimic, nici măcar să o conserve. 

de Redactia Observator

la 03.05.2023 , 21:01

Nava a început să cedeze puţin câte puţin, în faţa valurilor violente din timpul sezonului rece. În plus, şi vârsta îşi spune cuvântul. Evanghelia are 81 de ani. Ultima bucată care a cedat este partea din spate, adică pupa navei. Zona s-a înclinat spre apă şi cel mai probabil se va rupe curând. 

Dispare epava din Costineşti

"Epava ne oferă şi o lecţie de viaţă. Ea ne învaţă că indiferent din ce suntem făcuţi, suntem trecători pe lumea asta. Din păcate, timpul n-a stat în loc pentru ea", spune Mugurel Călin, consilier local.

Vezi și

Reprezentanţii statului nu s-au implicat pentru salvarea şi conservarea navei, chiar dacă e un simbol pe litoralul românesc. "Ar trebui să se implice organele abiltate, având în vedere că este pe apă. Ar trebui să se ocupe ori Apele Române, ori ANR, dar din păcate nu a fost revendicată de niciuna dintre acestea", a declarat Dumitru Jeanu, primar Costineşti.

Pe acelaşi subiect

Istoria navei Evanghelia

Nava Evanghelia a eşuat în dreptul staţiunii Costineşti în urmă cu mai mult de jumătate de secol. În puţin timp, epava va fi doar o amintire din fotografii. "E păcat, dar acest lucru trebuia să se facă de acum 30 de ani, poate 40 de ani. Dacă se mişcau la timpul respectiv poate era salvată, astăzi nu cred că se mai poate face mare lucru cu această epavă", adaugă Dumitru Jeanu, primar Costineşti.

Nava este înrudită cu celebrul vas Titanic. Ambele au fost construite pe şantierul din Liverpool.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?
Observator » Ştiri sociale » Epava din Costineşti s-a rupt în două. "Evanghelia" are 81 de ani, dar nepăsarea va face din celebrul simbol doar o amintire