Video Turiştii, întinşi pe plaja devenită covor de gunoaie, după "dezmăţul" de 1 Mai: "Nu mă deranjează, mie chiar îmi plac"
Prima vacanţă din acest sezon s-a terminat, dar rămăşiţele nopţilor agitate se văd la tot pasul pe litoral. De la nord la sud, plajele sunt pline de gunoaie. În timp ce turiştii spun că munţii de deşeuri sunt semnul unor petreceri reuşite, localnicii s-au resemnat: oaspeţii le iau locurile de parcare şi la plecare lasă gunoaie.
- EDIŢIE SPECIALĂ Observator. Primele EXIT POLL-uri ale Alegerilor Prezidenţiale, ora 21:00, LIVE la Antena 1
- COMPARAŢIE. Prezenţa la vot pe ore în primul tur al alegerilor prezidenţiale din 2014, 2019 şi 2024
După petrecere, covor de gunoaie de plaja din Vama Veche. Tinerii s-au obişnuit cu peisajul. "Gunoaiele astea sunt reprezentative pentru Vama Veche. Tot haosul ăsta, toată mizeria. Nu mă deranjează, mie chiar îmi plac. Sunt sticle pentru că majoritatea vin aici să bea", spune un turist. "Nu am apucat să văd dacă s-a strâns sau o să se strângă. Bănuiesc că o să se strângă, nu?", râde un tânăr.
Printre pâlcurile de turişti, cu un sac negru, doar trei voluntari înceracă să facă curăţenie. Prea puţin pentru sutele de kilograme de deşeuri care acoperă plaja. "Eu nu sunt de acord cu aruncarea deşeurilor pe oriunde ar fi, nici în apă. Chiar aseară am văzut foarte multe lampioane care s-au stins şi au căzut în mare", povesteşte o tânără. "Asta ţine de fiecare persoană în parte, de educaţia lui", este de părere un tânăr.
"Oamenii ar trebui să strângă după ei, dar cred şi că nu sunt suficiente coşuri de gunoi. M-am uitat şi nu am găsit niciunul care să nu fie plin", spune un turist străin.
Tone de gunoaie pe plaje
- Bilanţul minivacanţei de 1 Mai. Peste 100.000 de turişti au fost pe litoral, hotelurile au fost ocupate în...
- "Balenciaga luaţi de la turci şi pantaloni de la Obor". Câţi bani au scos tinerii din buzunar pentru hainele...
- Distracţie fără sfârşit pe nisipul din Vamă. Tinerii au bifat încă o noapte albă: Au dansat şi au cântat...
Schimbăm staţiunea, dar nu şi decorul. După weekendul prelungit, plaja din Costineşti e plină de resturi. Astăzi, un singur tânăr s-a ambiţionat să facă strângă gunoaiele. Şi în Mamaia, după petrecerile de lux tot mormane de gunoi rămân.
"Groaznic, în general noi avem o părere foarte proastă pentru că ne-am educat copilul în aşa fel încât să nu arunce pe jos", spune o femeie. "Lipsă de educaţie, asta e. Şi exemplu celor din jur, adică atunci când vezi gunoi pe jos, arunci gunoiul pe jos", crede un şofer.
Coşurile de gunoi şi tomberoanele sunt pline până la refuz. "Ar trebui să păstrăm curăţenia oraşului şi să ne respectăm şi reciproc. E o sursă şi de infecţii şi de microbi", a precizat un localnic.
Revolta localnicilor de la malul mării
Pentru localnici, nu sunt singurele probleme. Odată cu valul de oaspeţi veniţi să se distreze şi au pierdut şi locurile de parcare de reşedinţă. Turiştii şi-au lăsat bolizii de lux chiar şi pe locurile de parcare pentru persoane cu dizabilităţi.
"N-avem cum să-i dăm noi la o parte", se plânge o femeie. "Foarte urât, un gest foarte urât din partea lor. Lipsa celor 7 ani de acasă", adaugă un localnic. "Ar trebui, în primul rând, poliţia să-şi facă meseria. Am văzut şi pe faleză, la Cazino, cine are numere şmechere şi aşa trecea pe lângă poliţie pe unde era interzis", spune o tânără.
Poliţia Locală a împărţit amenzi în staţiune pentru parcare neregulamentară. Sancţiunile sunt între 200 şi 500 de lei, mult sub biletul de intrare într un club de fiţe.
Vacanţa s-a terminat şi pentru angajaţii de la salubritate care au fost mobilizaţi să cureţe staţiunea.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰