Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Exclusiv Cum evită patronii de restaurante obligaţia certificatului verde. Patron: "Suntem în România, sunt nişte legi date cum e sensul giratoriu. Legile sunt făcute să fie încalcate"

România este ţara unde legile sunt făcute pentru a fi încălcate. O spune răspicat un patron de restaurant care n-are nicio problemă să organizeze evenimente cu persoane care nu au certificatul verde. Şi nu e singura metodă de fentat legea. Petrecerile ascunse ar avea şi girul poliţiştilor în unele localuri. Urmează un material filmat cu camera ascunsă.

de Andreea Filip

la 28.09.2021 , 20:54

Sub pretextul unei aniversări, reporterii Observator au încercat să găsească un local care să le permită să chefuiască alături de prieteni care n-au certificat verde. Legea spune clar -  nimeni n-are voie să participe la vreun eveniment dacă nu prezintă paşaportul COVID. Practic însă...

Discuţie reporter-patron: Avem restaurant la demisol, nu e vizibil, când intră invitaţii, am închis ușa...Ca sa fie toată lumea ok, nu aş verifica. 

Patronul acestui restaurant a găsit modul în care să fenteze autorităţile. Acum, dacă i-am văzut (nr. poliţişti), am închis uşa şi domn'e, nu e nimic aici. Muzica nu se aude. 

Vezi și

Alt restaurant, altă portiţă salvatoare. De data aceasta, şeful localului i-ar avea complici chiar pe oamenii legii, spune el. 

Pe acelaşi subiect

Cum evită patronii de restaurante obligaţia certificatului verde

Patron-reporter: - Eu vă spun că n-o să vină poliţia.

-Îi opriţi dumneavoastră?

-Mă înţeleg cu ei la intrare!

-Avem şi noi grijă de dumneavostră dacă trebuie să daţi ceva!

- Păi, d-asta.

 Ca să ne convingă, îşi sună un prieten poliţist. La următorul local trebuie să adăugăm pe lista invitaţilor şi un asistent medical. Şi putem sta liniştiţi.

Patron: - E ziua dumneavostră, da? Veniţi cu asistent la uşă. Vi-l plătiţi. Ăla urmăreşte invitaţii. Dacă vine control, asistentul răspunde. Ca și cu termometru, îl avem că zice legea, dar nu am stat să îi scanez pe toți. Suntem în România, sunt nişte legi date cum e sensul giratoriu. Legile sunt făcute să fie încalcate. 

În tot acest timp, patronii de pe litoral se plâng că noile restricţii le vor îngroapa definitiv afacerile.

Sorin Petcu, bucătar: Să închidem şi să plecăm acasă cu toţii.

Andrei Dușu, manager restaurant: Vă daţi seama că noi suntem închişi inainte să pună ei lacătul.

Constanța a intrat în scenariul roşu, cu peste 3 cazuri la mia de locuitori. Asta înseamnă că restaurantele, terasele și sălile de fitness trebuie să își reducă la jumătate activitatea. Iar cei care intră în aceste spaţii trebuie neapărat să prezinte certificatul verde. 

Andreea Filip Like

Nu cred în coincidențe, cum nu cred că am ajuns întâmplător în această meserie. Unele lucruri sunt predestinate și, orice ai face, se întâmplă.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Ştiri sociale » Cum evită patronii de restaurante obligaţia certificatului verde. Patron: "Suntem în România, sunt nişte legi date cum e sensul giratoriu. Legile sunt făcute să fie încalcate"