Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Chipsuri, ciocolată şi covrigi, mesele elevilor din România. Ce sfaturi dau medicii pentru a preveni obezitatea

Chipsurile, ciocolata şi covrigii se vând în continuare în şcolile din România, chiar dacă sunt interzise printr-un ordin de ministru, valabil de 14 ani. Obezitatea este în creştere, iar specialiştii ne atenţionează că fără prevenţie am putea ajunge să numărăm 500.000 de copii obezi români până în 2030. De ziua Mondială a Alimentaţiei, medicii trag un semnal de alarmă asupra meniului celor mici şi spun că educaţia nutriţională este esenţială acum în şcoli şi grădiniţe. 

de Mădălina Iacob

la 14.10.2022 , 21:30

Sânziana este la liceu şi şi-a adus de acasă câteva caramele şi un suc pentru pauza dintre ore. La şcoală, îşi poate cumpăra şi alte gustări de la automat. Multe nesănătoase şi interzise de lege. Şi la suprapreţ acum. 

Sânziana, elevă: Chipsuri, snacksuri de la automat că ne-a pus şi nouă acum in liceu. Ciocolăţele... avem şi gumă. 

Reporter: Ce ai în jurul şcolii tale? 

Vezi și

Sânziana, elevă: Mâncare chinezească, cafea, câteva cafenele, supermarket, avem şi patiserie şi e bine, că e ceva mai consistent. 

Pe acelaşi subiect

Mădălina Iacob, reporter Observator: Un ordin de ministru din anul 2008 interzice comercializarea produselor nesanatoase în incinta şcolilor. Lista alimentelor nerecomandate cuprinde produse bogate în zaharuri, sare şi grăsimi. Dincolo de asta, şi băuturile răcoritoare şi alimentele neambalate. 

Cu toate aceste măsuri, în puţine şcoli se respectă legea

Elevă: (Mâncăm) Sandivşuri sau covrigei sau chipsuri. 

Elevă: Patiserie, covrigei... Cornuri, ce e mai accesibil pentru noi. 

Dacă de sancţiuni nu se sperie nimeni, riscurile asupra sănătăţii copiilor ar trebui să ne dea de gândit. Dacă în 2011 eram ţara cu cei mai puţini supraponderali în Europa, acum am urcat până aproape de mijlocul negativ al clasamentului. Peste 10 la sută dintre adulţi sunt obezi şi aproape jumătate sunt supraponderali. 

Adina Dragomir, endocrinolog: Avem deficitele de creştere, avem sindromul ovarian polichistic, rahitismul, iar la adult, pe lângă obezitate, diabetul de tip doi, afecţiuni tiroidiene, cancere, infertilitatea. Toate acestea pot fi prevenite printr-o dietă mai corectă.

Lygia Alexandrescu, Societatea de Educaţie Nutriţională: Fruct, fructe, şi avem mere in piaţă. Şi banane de două, trei ori pe saptamană pentru că ei au nevoie şi de potasiu. Mai facem şi un biscuit în casă. Nu există un aliment total interzis, până la urmă doza face otrava. E presiunea societăţii, ăla mănâncă, ăla mănâncă, noi nu putem să îi frustrăm. 

Teo ştie ce înseamnă obezitatea şi vrea să tragă un semnal de alarmă pentru toţi tinerii din România. Cântarul i-a arătat şi mai mult de 130 de kilograme, dar a reuşit să dea jos mai bine de 50 de kilograme.  

Teo: Mese dese şi echilibrate, să ai câte puţin din toate, şi din calorii şi din fibră şi din proteine.

Specialiştii estimează că în lipsa unor măsuri drastice de prevenţie, până în anul 2030, România are toate şansele să ajungă la 500.000 de copii obezi.

Mădălina Iacob Like

De la prima transmisiune live, la înâlnirea cu Papa Francisc, funeraliile Reginei Elisabeta a doua, încoronarea regelui Charles şi până la ceremonia luminii sfinte din Ierusalim, meseria de jurnalist mă surprinde şi mă învaţă întotdeauna câte ceva.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Ştiri sociale » Chipsuri, ciocolată şi covrigi, mesele elevilor din România. Ce sfaturi dau medicii pentru a preveni obezitatea