Căţel salvat de doi pompieri după ce a căzut într-un canal de decantare, în Timiş. "Prinţ" a fost adoptat de salvatori
Un căţel, căzut la 3 metri adâncime într-un canal de decantare din Timiş, a fost salvat de doi pompieri. Ovidiu şi Elvis au recuperat animalul de sub apă, blocat sub câteva dale de beton. După ce a primit îngrijiri la un cabinet, cei doi salvatori au adoptat căţelul, pe care l-au numit „Prinţ”, potrivit news.ro.
Potrivit ISU Timiş, căţelul a căzut aproximativ 3 metri în adâncime, în canal.
”Un căţel a căzut într-un canal de decantare, la peste 3 metri adâncime în comuna Remetea Mare. Colegii noştri, Ovidiu şi Elvis şi-au dat repede seama că misiunea nu va fi deloc uşoară, întrucât căţelul era căzut în apă, sub câteva dale turnate din beton. <Păi nu facem tot ce se poate pentru cel mai bun prieten al omului?Anunţă-i pe colegi să ne trimită mai multe accesorii>”. Atent gândită intervenţia, calculul distanţelor şi următorilor paşi pe care aveau să-i execute pompierii, a adus reuşita misiunii. Blănosul parcă intuia ce urmează să se întâmple; nu s-a speriat şi nici nu s-a depărtat de locul unde erau pompierii. Salvatorii au început să spargă betonul cu accesoriile din dotare şi au extras căţelul în siguranţă”, a transmis ISU Timiş.
Câinele a primit numele Prinţ, iar finalul a fost unul fericit pentru el.
”Deşi prima noapte şi-a petrecut-o la cabinetul veterinar, deshidratat şi după mai multe ore în care a înnotat în apă, căţelul, pe numele lui primit, "Prinţul", se va bucura de căsuţă, hrană şi iubire, pentru că, întâmplarea face ca cei care l-au auzit să-l şi adopte. Cel mai bun prieten al omului, salvat de cei mai buni prieteni ai oamenilor”, a mai transmis ISU Timiş.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰