Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Cascada Bigăr, un magnet pentru turiști. Tot mai mulţi străini vin să admire minunea naturală

Vremea frumoasă din aceste zile ne îmbie la plimbare. Situată la jumătatea distanţei dintre EcuaTor şi Polul Nord, Cascada Bigăr din Caraş Severin a fost o destinaţie preferată a celor care au vrut să se bucure de vreme frumoasă şi aer curat. Zeci de oameni s-au oprit la punctul numit paralela 45, ca să admire căderea de apă.

de Redactia Observator

la 28.03.2021 , 14:19

  • Cele mai importante știri ale zilei sunt la Observator 19, Antena 1

Vremea frumoasă din aceste zile ne îmbie la plimbare. Situată la jumătatea distanţei dintre EcuaTor şi Polul Nord, Cascada Bigăr din Caraş Severin a fost o destinaţie preferată a celor care au vrut să se bucure de vreme frumoasă şi aer curat. Zeci de oameni s-au oprit la punctul numit paralela 45, ca să admire căderea de apă.

Cascada Bigăr a fost magnet pentru turişti şi weekendul acesta. Mai ales că în această perioadă a anului, după topirea zăpezilor, are cel mai mare volum de apă şi oferă un peisaj de poveste.

Turistă: E foarte frumos şi curat. Frumos, foarte, foarte, foarte frumos. Cel puţin acolo sus unde izvorăşte e nemaipomenit. Am băut şi apă.

Vezi și

Turist: E foarte frumoasă. Adică, sincer, cred că e unul dintre cele mai mişto locuri pe care le-am vizitat până în momomentul ăsta.

Turistă: Superbă. E impresionantă. Îţi crează o senzaţie de bine, o stare de bine, în sensul că vezi o frumuseţe a naturii

Devenită faimoasă după ce a fost inclusă de un site american de turism în topul celor mai frumoase căderi de apă din lume, tot mai mulţi turişti străini vin să admire minunea naturală din Parcul Naţional Cheile Nerei. Printre ei şi acest tânăr din Polonia.

Reporter: De unde ai aflat de locul ăsta?

Turist străin: De pe internet. Cu siguranţă este mai frumoasă decât în poze.

Silvestru Tincu - ranger Parcul Naţional Cheile Nerei: Oamenii, cum s-a încălzit un pic, încep să vină, să iasă în natură. Un turist când vine în zona Văii Almajului poate vizita, în afară de cascada Bigăr, poate să meargă la morile de apă de la Eftimie Murgu, poate să meargă pe Cheilei Nerei de Şopotânău spre Lacul Dracului. Poate să meargă să viziteze, care sunt dornici de aventură, Vârful Svinecea Mare.

În ultimii doi ani, în zonă s-au făcut şi modernizări pentru confortul turiştilor. A fost amenajată o potecă ce urcă până la Izbuc şi Grota Lotrilor, dar şi o scară ce coboară la baza cascadei, de unde oamenii se pot bucura de o privelişte unică.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Ştiri sociale » Cascada Bigăr, un magnet pentru turiști. Tot mai mulţi străini vin să admire minunea naturală