Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Carnea pentru kebap, tocată cu iataganul într-un restaurant de pe litoralul românesc. Reţetele orientale i-au cucerit pe turişti

Litoralul românesc cu arome orientale! Este alegerea pentru care optează tot mai mulţi turişti care ajung la malul Mării Negre. Bucătăria turcească, una dintre cele mai colorate, cu cele mai intense şi bogate condimente din întreaga lume câştigă tot mai mulţi adepţi. Dincolo de preparatele gustoase, este o adevărată experienţă şi să ai ocazia să vezi cum sunt pregătite delicatesele. 

de Andreea Filip

la 16.07.2023 , 21:26

Pe litoralul românesc se pot face călătorii culinare. În Turcia de exemplu. În bucătărie se dă un adevărat spectacol. Carnea pentru kebap, este tocată cu iataganul! "Chiar e o muncă foarte migăloasă şi ia timp", spune bucătarul. 

Experienţă orientală pe litoral

Odată pregătită carnea, se adaugă legumele şi mirodeniile. Apoi, amestecul se pune pe ţepuşa pentru grătar. Doar un bucătar profesionist poate face asta: "Ţepuşele nu sunt orice ţepuşe, sunt aduse tot din Turcia. Sunt forjate, ţinute în frigider. Noi gătim pe grătar cu cărbuni... Acum e căldură acolo, sunt în jur de 300 de grade. Noi nu folosim gaz sau altfel de grătar, doar cu cărbuni".

Vezi și

În schimb, lahmagiunul, pizza tradițională a Turciei, se coace doar într-un cuptor de piatră. Iar prepararea e la fel de spectaculoasă. "Toată lumea crede că numai italienii aruncă sus coca. Nici vorbă... O aeriseşte şi face mai mare această lipie", arată bucătarul.

Pe acelaşi subiect

Localnici sau turişti sunt încântaţi de rezultat. "Nu ştiu exact cum se numeşte ce am mâncat noi, dar sunt foarte bune şi foarte atrăgătoare şi la priviri", crede un turist. "Eu mănânc des la restaurantele turceşti şacciuca şi lahmaciun pentru că sunt preferatele mele. Acum, fiind cu copiii, am ales ceva cu cartofi pentru ei", spune o femeie. 

"Sunt făcute numai cu ingrediente din Turcia. Avem ceai negru care se serveşte cu un cubuleţ de zahăr. Avem cafeaua turcească, care e completată de o bucăţică de rahat", spune Sabrina Şuţă, reprezentantă restaurant turcesc. 

"Ca să vă răcoriţi, avem dulciuri cu îngheţată, avem cadmierul cu fistic care este un foietaj cu fistic, este foarte bun. Avem baclavaua cu îngheţată, baclavaua clasică. Preferatul meu, în special, este supangle. Este budincă de ciocolată, iar la bază are un blat. Este foarte bun", arată Lara Nomandi, reprezentantă restaurant.

Cu cea mai mare comunitate de turci şi tătari din ţară, Dobrogea este renumită şi pentru preparatele tătăreşti. Afuzii Chiamiran le pregăteşte cu fiecare ocazie pentru nepoţii ei. Astăzi a gătit special pentru noi şuberec. Reţeta de şuberec, originară din Crimeea, este transmisă din generaţie în generaţie. 

Andreea Filip Like

Nu cred în coincidențe, cum nu cred că am ajuns întâmplător în această meserie. Unele lucruri sunt predestinate și, orice ai face, se întâmplă.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?
Observator » Ştiri sociale » Carnea pentru kebap, tocată cu iataganul într-un restaurant de pe litoralul românesc. Reţetele orientale i-au cucerit pe turişti