Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Când sunt Floriile în 2023. Intrarea Domnului în Ierusalim la ortodocşi şi la catolici

Credincioşii ortodocşi sărbătoresc pe 9 Aprilie Floriile sau Intrarea Mântuitorului în Ierusalim, una dintre cele mai importante sărbători creştine. An de an, mii de oameni pornesc într-o procesiune ce reface simbolic drumul lui Iisus. De asemenea, de Florii sunt legate tradiții și superstiții de care oamenii țin cont de sute de ani.

de Redactia Observator

la 08.03.2023 , 12:23

Când sunt Floriile în 2023. Intrarea Domnului în Ierusalim la ortodocşi şi la catolici Când sunt Floriile în 2023. Intrarea Domnului în Ierusalim la ortodocşi şi la catolici - Arhivă Observator

Duminica Floriilor nu are dată fixă, dar se sărbătorește în ultima duminică dinaintea Paștelui sau a şasea duminică din Postul Paştelui. În această zi toţi cei care la botez au primit nume de flori îşi sărbătoresc onomastica. Oamenii merg la biserică, au dezlegare la peşte şi nu-şi uită tradiţiile şi obiceiurile locului.

Ce simbolizează Floriile sau intrarea Domnului în Ierusalim

Denumirea de Florii ar proveni de la Flora, zeiţa romană a florilor. În cinstea ei erau organizate serbările de primăvară numite Floralia, care se desfășurau în luna aprilie. Pentru că popoarele păgâne au fost convertite la noua religie, se presupune că Biserica ar fi dat un alt conținut acestei sărbători, un conținut legat de Intrarea Mântuitorului în Ierusalim și de înnoire a lumii prin Jertfa și Învierea Lui din morți.

Articolul continuă după reclamă

Duminica Floriilor sau a Stâlpărilor este una dintre cele 12 praznice împărăteşti din cursul anului bisericesc.

Pe acelaşi subiect

Duminica Floriillor sau Intrarea Domnului în Ierusalim este, de fapt, cea mai dramatică dintre sărbătorile Bisericii. Dramatismul acestei sărbători pline de flori reiese din contrastul celor întâmplate: mulţimea îl aclamă pe Cel ce merge la moarte, fără să ştie că tot ea îl va condamna.

Floriile însă ating cota absolută a dramatismului tocmai pentru confuzia pe care o prezintă: mulţimea scandează osanale cu aceeaşi frenezie cu care mîine va striga: „Răstigneşte-L!".

Ziua Floriilor este începutul patimilor Mântuitorului nostru. El merge la moarte pe un drum de flori şi copiii Ii strigă salutul cuvenit doar împăratului: „Osana!". Lumea îşi aşterne cămăşile în calea Celui ce vine în numele Domnului şi II numeşte „binecuvîntat". Hristos merge la moarte. Nimeni din mulţime nu ştie despre asta, toţi cred că Împăratul a venit să strîngă oaste pentru a-i bate pe romani, scrie crestinortodox.ro. Ei cunosc prorociile şi ştiu că Fiul lui David îi va înfrînge pe duşmanii Săi şi îi va pune aşternut picioarelor Sale, dar nu ştiu că această înfrîngere nu este una a săbiei, ci una a iubirii.

Strâns legată de minunea învierii lui Lazăr din Betania, această duminică îi pregăteşte pe credincioşii ortodocşi pentru bucuria pe care o aduce biruinţa lui Hristos asupra morţii din duminica următoare, cea a Învierii.

Tradiţii şi superstiţii de Florii

Potrivit tradiţiei populare, în majoritatea zonelor din ţară, gospodinele coc în special plăcinte, pe care le dau de pomană săracilor. Tot acum sunt curăţate şi împodobite cu ramuri de salcâm mormintele. Se fac pomeni pentru odihna sufletească a celor care au trecut dincolo.

În ziua de Florii, apicultorii înconjoară stupii cu ramuri de salcie înmugurite, simbol al fertilităţii şi vegetaţiei de primăvară, iar ţăranii, convinşi de efectul miraculos al acestor muguri, îi îngroapă sub brazdă.

Tot în ziua de Florii, există tradiţia ca şnurul de la mărţisor să fie agăţat într-un copac înmugurit sau înflorit, pentru a avea sănătate şi belşug în anul ce urmează.

Există în unele zone ale ţării şi obiceiul ca fetele singure să-şi pună busuioc sub pernă ca să devină mai frumoase şi mai dorite de flăcăi, pentru a se putea mărita în acel an. În alte zone, de Florii se scoate zestrea se scoate din casă, pentru a fi aerisită.

Un alt obicei întâlnit în unele zone este acela ca părinţii să îi lovească pe copii cu nuieluşa de salcie când vin de la biserică, pentru a creşte sănătoşi şi înţelepţi.

Tradiţia mai spune că aşa cum va fi vremea de Florii, aşa va fi vremea şi de Paşte. 

Floriile, a doua dezlegare la pește din Postul Paștelui

În Duminica Floriilor se mănâncă peşte, fiind a doua dezlegare din postul Paştelui, după cea din ziua Bunei Vestiri.

În vremuri îndepărtare, această zi era dedicată botezării celor care doreau să devină creştini, moment rămas în istorie cu numele de Duminica Aspiranţilor.

Când sunt Floriile în 2023 la ortodocşi şi la catolici

Sărbătoare de Florii 2023 pică pe 9 aprilie pentru creștinii ortodocși și pe 2 aprilie pentru cei catolici. Și anul acesta, catolicii sărbătoresc Floriile cu o săptămână mai devreme decât ortodocșii, mai exact, pe data de aprilie. Sărbătoarea Floriilor este primită cu bucurie de toți credincioșii, dar cu înțelegerea faptului că Săptămâna Mare ce urmează este una a tristeții, pentru toate păcatele înfăptuite.

Paştele pică pe data de 16 aprilie la ortodocşi

Paștele este este una dintre cele două mari sărbători de peste an, dar, spre deosebire de Crăciun, Paștele nu pică în fiecare an la aceeași dată. Paștele ortodox va fi sărbătorit de creștinii de pretutindeni în luna aprilie, iar Paștele catolic se va sărbători de către credincioși tot în luna aprilie. Ultima data când Paștele catolic și Paștele ortodox au picat în aceeași zi a fost în anul 2017. În 2023, Paștele ortodox pică duminică 16 aprilie, iar Paștele catolic este sărbătorit în data de 9 aprilie. 

Câte zile libere avem de Paște în 2023

Românii au liber în prima și în a doua zi de Paște, iar începând din anul 2018, și Vinerea Mare este zi liberă.

  • 14 aprilie 2022 – Vinerea Mare – zi liberă sărbătorită vineri;
  • 16 aprilie 2022 – Paște Ortodox – zi liberă sărbătorită duminică;
  • 17 aprilie 2022– a doua zi de Paște Ortodox – zi liberă sărbătorită luni;
Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Ştiri sociale » Când sunt Floriile în 2023. Intrarea Domnului în Ierusalim la ortodocşi şi la catolici