Calendar ortodox complet octombrie 2024. Care sunt cele mai importante sărbători religioase ale lunii
Luna octombrie, a 10-a lună a anului, aduce, din punctul de vedere al calendarului ortodox, câteva sărbători religioase mari precum prăznuirea Acoperământului Maicii Domnului, a Sfintei Cuvioase Parascheva sau a Sfântului Mucenic Dimitrie.
Luna octombrie începe, din punct de vedere astrologic, cu soarele în semnul Balanţei şi se încheie cu soarele în semnul Scorpionului, în timp ce, din punct de vedere astronomic, începe cu soarele în constelaţia Fecioarei şi se încheie cu soarele în constelaţia Balanţei.
Deşi este a 10-a lună a anului, din punctul de vedere al calendarului gregorian, numele de octombrie provine de la cuvântul latinesc octo, opt, pentru că luna octombrie era a opta lună a anului în calendarul roman.
Patru sărbători cu cruce roşie în octombrie 2024
Luna octombrie 2024 aduce, din punctul de vedere al calendarului ortodox, patru sărbători mari, patru sărbători cu cruce roşie. Chiar în prima zi a lunii avem sărbătoare cu cruce roşie, pe 1 octombrie 2024, marţi, fiind prăznuit Acoperământul Maicii Domnului.
Luni, pe 14 octombrie 2024, este prăznuită Sfânta Cuvioasă Parascheva, în timp ce sâmbătă, pe 26 octombrie 2024, este prăznuit Sfântul Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, iar duminică, pe 27 octombrie 2024, este prăznuit Sfântul Dimitrie Basarabov.
Calendar ortodox complet octombrie 2024
1 octombrie, marţi - Acoperământul Maicii Domnului (sărbătoare cruce roşie)
2 octombrie, miercuri - Sfântul Ciprian (post)
3 octombrie, joi - Sfântul Dionisie Areopagitul
4 octombrie, vineri - Sfântul Mucenic Ierotei (post)
5 octombrie, sâmbătă - Sfânta Haritina; Sfinţii Daniil şi Misail de la Mânăstirea Turnu (sărbătoare cruce neagră)
6 octombrie, duminică - Sfântul Apostol Toma
7 octombrie, luni - Sfinţii Mucenici Serghie şi Vah (sărbătoare cruce neagră)
8 octombrie, marţi - Sfânta Pelaghia
9 octombrie, miercuri - Sfântul Apostol Iacob al lui Alfeu (post)
10 octombrie, joi - Sfinţii Mucenici Evlampie şi Evlampia; Sfântul Ambrozie de la Optina
11 octombrie, vineri - Sfântul Apostol Filip, unul din cei şapte diaconi (post)
12 octombrie, sâmbătă - Sfinţii Mucenici Tarah, Prov şi Andronic
13 octombrie, duminică - Aducerea moaştelor Sfântului Apostol Andrei la Iaşi; Sfinţii Mucenici Carp, Papil, Agatodor şi Agatonica (sărbătoare cruce neagră)
14 octombrie, luni - Sfânta Cuvioasă Parascheva (sărbătoare cruce roşie)
15 octombrie, marţi - Sfântul Mucenic Luchian
16 octombrie, miercuri - Sfântul Mucenic Longhin Sutaşul (post)
17 octombrie, joi - Sfântul Proroc Osea
18 octombrie, vineri - Sfântul Apostol şi Evanghelist Luca (sărbătoare cruce neagră, post)
19 octombrie, sâmbătă - Sfântul Proroc Ioil
20 octombrie, duminică - Sfântul Gherasim din Kefalonia; Sfântul Mucenic Artemie
21 octombrie, luni - Sfinţii Mărturisitori Ardeleni (sărbătoare cruce neagră)
22 octombrie, marţi - Sfinţii şapte tineri din Efes; Sfântul Averchie, Episcopul Ierapolei
23 octombrie, miercuri - Sfântul Iacob, ruda Domnului (post)
24 octombrie, joi - Sfântul Mare Mucenic Areta
25 octombrie, vineri - Sfinţii Mucenici Marcian şi Martirie (post)
26 octombrie, sâmbătă - Sfântul Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir (sărbătoare cruce roşie)
27 octombrie, duminică - Sfântul Dimitrie Basarabov (sărbătoare cruce roşie)
28 octombrie, luni - Sfântul Iachint de Vicina (sărbătoare cruce neagră)
29 octombrie, marţi - Sfânta Muceniţă Anastasia Romana
30 octombrie, miercuri - Sfinţii Mucenici Zenovie episcopul şi Zenovia, sora sa (post)
31 octombrie, joi - Sfinţii Apostoli Apelie, Stahie, Amplie, Urban, Aristobul şi Narcis
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰