Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video "Ar face cât 10 litri de motorină". Haosul parcărilor din Bucureşti. Tarife modificate şi sancţiuni mai aspre de la 15 august

Orice e bătut în cuie se schimbă... peste noapte. Primăria Capitalei modifică din nou regulile de parcare, chiar înainte de a le pune în aplicare. Va dispărea zona de 10 lei pe oră, iar abonamentul pentru riverani va costa 600 de lei pe an. Şi nu vom avea încotro, pentru că, încet, dar sigur, nu vor mai fi locuri în care să lăsăm maşina fără să plătim în Bucureşti. 

de Andreea Milea

la 03.08.2022 , 20:11

Până la finalul anului, se vor schimba cu totul regulile privind parcările publice administrate de primăria Capitalei. Adică cele marcate cu vopsea albastră. Municipalitatea vrea să introducă un abonament unic lunar, mai ieftin decât cel de acum.

Stelian Bujduveanu, viceprimarul Capitalei: Vorbim de 210 lei abonamentul cu care poţi parca oriunde în zona 2, şi abonament de 525 de lei cu care poţi parca în zona 1 şi zona 2 peste tot, oricand, in timpul zilei. Nu vă ascund că şi aici există discuţii avansate ca până la 1 ianuarie să reducem acest abonament. Aş putea fi curajos să merg cu o propunere pe care să o fac colegilor să îl înjumătăţim. 

Adică un abonament de cel mult 250 de lei pe lună care să le permită şoferilor să lase maşinile în orice parcare publică din oraş.

Vezi și

În paralel, se vor schimba şi zonele de tarifare. Astăzi Capitala este împărţită în 3 zone însă primăria vrea să le comaseze şi să elimine tariful de 10 lei pe oră. Astfel, zona zero şi zona unu devin o singură zonă cu o taxă de 5 lei pe oră. Rămâne şi zona 2 cu un tarif de 2,5 lei pe oră. 

Pe acelaşi subiect

Stelian Bujduveanu, viceprimarul Capitalei: Am realizat cu toţii că zona zero, acea zonă care este foarte mică şi foarte scumpă, nu îşi are rostul.  Am vorbit cu primarul general şi cu forţele politice să o comasăm cu zona unu, să avem un tarif unic în inelul central de 5 lei pe oră şi chiar să mergem mai departe să anulăm acea dublare a tarifului de la a 3 a oră. 

Reguli noi pentru parcările din Bucureşti

Şi pentru riverani se schimbă regulile. Dacă acum, un abonament lunar în parcările publice din centrul oraşului costă 900 de lei cu rezervare şi 200 de lei pe lună fără rezervare, în curând tarifele o să scadă. Odată cu ele dispar şi o parte din beneficii.

50 de lei pe lună ar urma să plătească riveranii pentru un loc în parcările publice din apropierea casei. Insă, locul va fi rezervat doar pe perioada nopţii.

Adică de la ora 19 la ora 7 dimineaţa. Pe timpul zilei, locul poate fi ocupat şi de alţi şoferi care fie plătesc abonament de zi, fie taxa pe oră. 

Stelian Bujduveanu, viceprimarul Capitalei: Venim cu un tarif de noapte. Un tarif care să fie accesibil. Să fie egal cu tariful pe care îl plăteşte un cetăţean la sector. Trebuie să ieşim din pardigma că locul de parcare este al tău. Cetăţenii, în timpul zilei, când locul nu e folosit, ar trebui să poată să parcheze.

Prin noile măsuri, municipalitatea speră că din ce în ce mai mulţi bucureşteni vor parca legal şi vor plăti şi taxa. Până atunci pare că se aplică doar legea junglei. 

Reporter: Cu parcarea in Bucureşti cum e?

Bucureştean: Haos.

ReporterAi parcat pe trotuar, nu? Da. 

Bucureştean:  Foarte greu. De o jumătate de oră căutăm. 

Reporter: Unde parchezi de regula în Bucureşti?

Bucureştean: În parcări unde găsesc.

Reporter: Şi plăteşti taxa?

Bucureştean: Nu. 

Bucureştean: Foarte greu. Foarte, foarte greu. Trebuie să blocăm pe alţii. Altfel nu se poate. Prima oară să facă si locuri de parcare mai multe şi după să dea amenzi mai multe. 

Haos cu locurile de parcare

Doar că de pe 15 august se dau amenzi. Sancţiunile sunt stabilite de trei ani însă nu au fost puse în practică niciodată. 

Nicuşor Dan, primarul Capitalei: Decizia de a-l aplica cu 15 august a venit penru a se obişnui bucureştenii cu aplicarea acestui regulament până la 1 septembrie. 

De la mijlocul acestei luni, cei care parchează pe locurile publice şi nu achită taxa se vor trezi cu maşina blocată în parcare. Dacă vor să mute automobilul, trebuie să plătească amendă de 200 de lei. Însă, nu trebuie să-şi facă probleme cei care parchează acum pe prima bandă de circulaţie, unde parcarea nu este încă reglementată. Ei nu riscă nici amendă, nici blocarea maşinii.

Doar că vor fi reglementate în curând. 

Până la data de 15 august municipalitatea promite noi locuri de parcare pe 11 artere din centru. Adică aproximativ 2.000 de locuri în plus. Cei care se bucură acum de gratuitate nu sunt mulţumiţi de măsură. 

Bucureştean: Să plătesc 5 lei pe oră? Eu zic că nu e bine. Să le facă gratis, unele locuri de parcare sau să prevadă o soluţie pentru cei care merg cu maşina la serviciu. Nu toate instituţiile au locuri de parcare. 8 ore las de regulă. Cum ar fi să plătesc la serviciu 8 ore, 5 lei. 8 ori 5, 40 lei în fiecare zi 30 de zile. 

Alţii, care parchează deja pe locuri reglementate, nu se lasă intimidaţi de amenzi. 

Reporter:Am venit şi am gasit un loc.

Reporter: Nu plătiţi parcarea?

BucureşteanNu. 

Reporter: De pe 15 august, dacă eraţi in situatia de astazi să nu fi plătit parcarea, aţi fi avut amendă 200 de lei si maşina blocată aici.

Pai ar face fix cât 10 litri de motorina. Nu cred că mi-ar păsa. Dacă ai pune taxa pe zi dacă opreşti de trei ori într-o parcare într-o zi cred că e mai ieftin să plăteşti amenda dacă te prinde. 

Municipalitatea are în plan 30.000 de noi locuri de parcare în următorul an. Inclusiv câteva terenuri din centrul oraşului ar urma să devină parcări. 

Andreea Milea Like

Am început cu muzica, am continuat cu dansul şi am ales jurnalismul. Ce au în comun? Zilnic găseşti ceva nou. Cât de mult înseamnă un cuvânt, un moment sau 10 secunde înainte de live.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Ştiri sociale » "Ar face cât 10 litri de motorină". Haosul parcărilor din Bucureşti. Tarife modificate şi sancţiuni mai aspre de la 15 august