Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video A părăsit oraşul pentru simplitatea satului Viscri. Acum, Alex este vecinul Regelui Charles şi se mândreşte cu o mică afacere: "Viaţa aici este idilică"

În urmă cu 25 de ani, Regele Charles a vizitat satul Viscri, de care s-a îndrăgostit iremediabil. Şi-a luat aici o casă pe care a restaurat-o în cel mai autentic mod posibil. Am făcut cunoştinţă cu cel care îi este acum vecin, şi care a lăsat viaţa de oraş pentru viaţa simplă la ţară. Îl descrie pe rege ca fiind un om de o modestie ieşită din comun. 

de Redactia Observator

la 07.05.2023 , 10:54

Alexu Toader s-a mutat în Viscri, alături de soţia sa, în urmă cu 7 ani. Au dat viaţa din Bucureşti pe cea de la sat. Şi au ieşit câştigători! În inima Transilvaniei au descoperit liniştea, dar mai ales frumuseţile locului.

Alexu Toader-antreprenor: Mi s-a părut că viaţa aici este idilică şi extrem de diferită faţă de ritmul alert în care ne trăiam noi viaţa în Bucureşti. 

Au reuşit să cumpere o căsuţă, părăsită de peste 20 de ani

Vezi și

Cei doi soţi i-au dat o nouă viaţă. Au deschis iniţial un restaurant cu specific tradiţional, apoi au inaugurat şi o casă de oaspeţi, cea mai mică din sat - cu doar două camere.

Pe acelaşi subiect

Alexu Toader-antreprenor: Ea era o ruină, adică şura era o construcţie la roşu, o chestie hibridă între şura veche de la 1800 şi o construcţie făcută în urmă cu 20 de ani. Era extrem de deteriorată, picase tavanul, era umezeală. Nu era nimic locuibil. 

Pe lângă mica afacere pe care o are, Alexu se poate mândri cu un alt lucru măreţ - este vecin cu regele Charles, în Viscri. De o perioadă, însă, preferă să nu se alăture mulţimii de oameni care se adună în jurul Majestăţii Sale pentru a da mâna cu el. 

Alexu Toader-antreprenor: Dacă în urmă cu 10-15 ani venea fără pază, fără un anturaj numeros, se plimba prin dealurile astea care fac parte din situl Natura 2000. Acum lucrul acestea era imposibil pentru că notorietatea în România a Casei Fundaţiei Prinţului de Whales făcea ca vizitele lui să fie întotdeauna întovărăşite de hoarde de turişti care veneau să facă poze cu Prinţul. Niciodată, în perioada din mai în care venea an de an la Viscri, nu am ieşit pe uliţă, nu am comunicat nimic, am păstrat şi noi confidenţialitatea vizitei. 

Un om bun şi modest, aşa îl descrie Alexu pe vecinul său, Regele Charles al III lea. O părere împărtăşită, de altfel, de toţi localnicii din Viscri. 

Alexu Toader-antreprenor: Vorbim de nobleţe, de modestie, pentru ca un prinţ să meargă pe uliţele Viscriului şi să dea mâna cu locanicii şi să scarpine caii şi să intre în gospodări. Lucrul ăsta cumva presupune cumva ca omul acela să aibă o anumită eleganţă morală. 

Satul transilvănean Viscri, aflat în patrimoniul UNESCO, este vizitat anual de peste 50 de mii de oameni, iar pentru a se putea păstra linştea satului tradiţional Situl rural ar putea deveni, în 2 săptămâni, primul din ţară în care se interzice accesul mașinilor, cu excepția celor ale riveranilor.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?
Observator » Ştiri sociale » A părăsit oraşul pentru simplitatea satului Viscri. Acum, Alex este vecinul Regelui Charles şi se mândreşte cu o mică afacere: "Viaţa aici este idilică"