Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video 300 de ateliere de cizmărie au mai rămas în toată România. Legea uceniciei, neaplicabilă în momentul de faţă

Cizmăriile sunt foarte puţine în Bucureşti, şi la fel se întâmplă şi în ţară. Aproape că nu ne mai reparăm pantofii stricaţi, ci ne cumpărăm alţii. Explicaţia ar fi că meşterii cizmari de la noi nu sunt încurajaţi sau ajutaţi de stat, cum se întâmplă în alte state europene. Ei vor să se schimbe acum legea uceniciei.

de Cristina Oprea

la 03.06.2021 , 10:14

  • Tot mai puține cizmării în România.
  • Meșterii nu au pe mâna cui să lase această meserie.

Modificări, reparații sau recondiţionări spectaculoase, toate se pot face în atelierele de cizmărie, iar rezultatele nu dezamăgesc. Felix Bonciog face cizmărie de mai bine de 20 de ani. Prin mâna lui au trecut mii de pantofi, genţi sau alte accesorii. Iar în micul său atelier, nu e vreme de pierdut. 

„Undeva aici, este emblema noastră. Aplicarea în decupaj. Îi dă o formă mult mai elegantă şi mult mai frumoasă. Ăştia, spre exemplu, tot aşa, pantofi de brand, care au fost protejaţi. Aceştia au şi cusătură prin talpă.”

Cristina Oprea, reporter Observator: Economia făcută de clientă, în cazul acestei perechi de pantofi, prin recondiţionarea lor, ajunge la câteva sute de euro. Iar tehnicile moderne permit readucerea la viaţă, chiar şi a celor mai uzate perechi de pantofi.

Vezi și

Odată ce îi descoperi secretele, meseria nu are cum să nu te prindă. 

Alexandru Bonciog, fiul meşterului: Cererea e destul de mare. Sunt mulţi adidaşi scumpi, greu de întreţinut şi din punctul meu de vedere, meseria mea ar putea să trăiască de acum în colo destul de mult.

300 de ateliere de cizmărie

Este un caz fericit, însă majoritatea meşterilor nu au pe mâna cui să lase meseria. Şi-ar putea lua uncenici, însă costurile nu sunt uşor de suportat de un atelier. 

Felix Bonciog, cizmar: Nemaiavând şcoli de arte şi meserii, practic, noi suntem condamnaţi la dispariţie şi încercăm cumva să facem ceva pentru această meserie care este, clar, pe cale de dispariţie. 

Cei care au lucrat şi în străinătate spun că e de neînţeles lipsa de interes a statului român faţă de acest sector. În Grecia, de pildă, statul îi scuteşte de impozite pe cei care pregătesc ucenici, iar în State, TVA-ul este mult redus pentru acest sector.

Daniel Curcudel, român în Grecia: Contribuţiile, da, da , sigur, erau diminuate substanţial, în primul an era chiar 100%.

Marian Nedelcu - român în SUA: Pentru noi, nu pot să zic meşteşugari, tot ce înseamnă handmade, eram taxaţi cu 5%. Şi încă suntem 5% pe an.

În România au mai rămas doar câteva sute de meşteri cizmari, cu o medie de vârstă de peste 55 de ani.

Cristina Oprea Like

La 37 de ani, are deja mai mult de 15 ani de când lucrează în presă. A început la Gazeta de Sud. A făcut marketing şi comunicare în mass media, CSR, vânzări sau voluntariat în campanii umanitare.

Comentarii


Întrebarea zilei
Intenţionaţi să ţineţi tot Postul Crăciunului sau doar parţial?
Observator » Ştiri sociale » 300 de ateliere de cizmărie au mai rămas în toată România. Legea uceniciei, neaplicabilă în momentul de faţă