Video 3 milioane de vârstnici nu-şi vor primi pensiile la timp în ianuarie. Anunţul făcut de Poşta Română
Pensiile ajung cu 2 zile întârziere la început de 2022 pentru aproape 3 milioane de vârstnici. Asta se întâmplă la fiecare început de an. Explicaţia: nu se pot vira banii în decembrie pentru ianuarie.
Banii vor intra în conturile Poştei Române pe 4 ianuarie. Asta înseamnă că distribuirea pensiilor va începe pe data de 6 ianuarie, cu două zile mai târziu decât normal.
Pensiile vor întârzia în luna ianuarie
Poştaşii vor aduce banii acasă la pensionari până în data de 17 ianuarie, iar la ghişee, pensiile pot fi ridicate până în data de 19 ianuarie. Pentru pensionarii care își primesc banii pe card, aproximativ 2 milioane de oameni, calendarul de plată nu se modifică.
Citește și: Zile libere în anul 2022. Câte sărbători legale vor pica în timpul săptămânii
Într-o lună obișnuită, Poșta Română primește prima parte a banilor de pensii cu 3 zile înainte de prima zi lucrătoare a lunii. Pe lângă vestea rea, ianuarie vine şi cu o veste bună. Pensia minimă crește de la 800 la 1.000 de lei. Restul pensionarilor vor primi o indemnizaţie cu 10 la sută mai mare. Punctul de pensie va ajunge la 1.586 de lei. Asta înseamnă un plus de 144 de lei.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰