Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Valeriu Gheorghiţă: "România începe administrarea dozei trei de vaccin". Cum se va face vaccinarea cu doza 3 şi ce pacienţi vor avea prioritate

Valeriu Gheorghiţă, coordonatorul campaniei de vaccinare a anunţat că în România va începe vaccinarea cu doza 3. În primă fază vor fi vaccinaţi pacienţii vulnerabili, cei peste 65 de ani, dar şi cadrele medicale.

de Redactia Observator

la 21.09.2021 , 18:00

Gheorghiţă a specificat că ţinta campaniei de vaccinare rămâne pevenţia cazurilor severe care ar putea solicita peste măsură sistemul medical. Tot el a menţionat că administrrea unei doze suplimentare ar duce la o creştere a eficenţiei la 95%, ceea ce ar reduce numărul de cazuri de la 6 la mie la 4,29.

Autorităţile iau în considerare pentru vaccinarea cu doza 3 categoriile de persoane predispuse la forme severe de boală, cu risc mare de a nu genera un răspuns imun suficient de ridicat după prima schemă. Totodată vor fi luate în calcul şi persoanele care au un risc crescut de îmbolnăvire şi care ăşi desfăşoară ctivitatea în domenii responsabile pentru gestionarea pandemiei, precum medicii. Pentru limitarea suplimentară a răspândirii virusului, Valeriu Gheorghiţă recomandă menţinerea regulilor de protecţie, precum purtarea măştii, cât şi păstrarea distanţării.

Cum se va face vaccinarea cu doza 3

Vezi și

Doza va fi administrată persoanelor de peste 65 de ani, persoanelor care au boli cronice, indiferent de vârstă, care sunt expuse unui risc crescut de a face o formă severă a bolii, dar şi personalului medical. 

Pe acelaşi subiect

Coordonatorul campaniei de vaccinare a anunţat că este în curs de optimizare platforma pentru programarea pacienţilor care doresc să se vaccineze cu cea de-a treia doză, cât şi registrul electronic al vaccinării.

Pentru scehmele de vaccinare cu doza trei vor fi folosite serurile Pfizer şi Moderna pentru cei care au primit aceste seruri şi în prima etapă, în timp ce pentru populaţia vaccinată cu Astra-Zeneca se va putea folosi unul din celelalte seruri cu ARN mesger, după modelul celorlalte state acare au demarat procedura de vaccinare cu a treia doză.

Categoriile de persoane vulnerabile

Pe lângă persoanele cu vârsta de peste 60 de ani, alte categorii de persone eligibile pentru primirea dozei booster sunt cele ale pacienţilor diagnosticaţi cu tumori solide, cât şi pacienţii care au afecţiuni  oncologice hematologice. Pe listă se numără şi pacienţii cu boli pulmonare, cardiovasculare, cei diacnosticaţi cu ciroză hepatică, pacienţii aflaţi în stadiul de pre-dializă dar şi diabeticii.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Sănătate » Valeriu Gheorghiţă: "România începe administrarea dozei trei de vaccin". Cum se va face vaccinarea cu doza 3 şi ce pacienţi vor avea prioritate