Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Câți copii cu Covid-19 sunt internați, în acest moment, în spitalele din România

Vineri, în spitalele din România erau internați cu COVID-19 un număr de 424 de copii, 401 dintre ei pe secții și 23 la Terapie Intensivă. Astăzi, România a înregistrat un nou record al deceselor din cauza infecției cu coronavirus: 357 în 24 de ore.

de Redactia Observator

la 08.10.2021 , 14:04

copil cu mască de protecție Câți copii cu Covid-19 sunt internați, în acest moment, în spitalele din România - Profimedia

Grupul de Comunicare Strategică a anunțat în bilanțul Covid de vineri, 8 octombrie, că în spitalele din România sunt internați cu coronavirus 15.467 de pacienți, dintre care 1.561 sunt la Terapie Intensivă.

Din totalul pacienților internați, 424 sunt copii. Dintre aceștia, 401 sunt în secții și 23 la ATI.

În bilanțul anunțat de autorități, joi, numărul minorilor internați în spitalele din România era de 417 - 395 pe secții și 22 la Terapie Intensivă.

Articolul continuă după reclamă

Raed Arafat: Înainte, copiii făceau forme ușoare, acum ajung la Terapie Intensivă

Pe acelaşi subiect

Luna trecută, șeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, cataloga drept „îngrijorătoare” situaţia privind evoluţia cazurilor de Covid-19 în acest val 4 al pandemiei, mai ales în cazul copiilor. Potrivit șefului DSU, mare parte dintre ei se infectau şi înainte, dar se infectau cu forme foarte uşoare. Acum, însă, mulți ajung la Terapie Intensivă.

"Marea parte a copiilor se infectau şi înainte, dar se infectau cu forme foarte uşoare. Într-adevăr, o parte au ajuns în Terapie Intensivă, dar protecţia copilului se face tot prin vaccinarea adultului sau prin vaccinarea copilului dacă părinţii sunt de acord, de la vârsta de 12 ani, aşa cum se face în foarte multe ţări. Protecţia copilului se face inclusiv vaccinând pe cei din jurul lui”, a declarat Raed Arafat.

Medic: Nu mai avem unde să punem copiii cu Covid, spitalele din București sunt pline

Spitalele de pediatrie din București sunt pline de copii infectați cu noul coronavirus. Doctorii au ajuns în situația în care trebuie să decidă cine are prioritate la internare, a declarat, joi seara, medicul Mihai Craiu. El a ținut să precizeze că părinții copiilor care au COVID nu sunt vaccinați.

"Acum este atât de rău, încât noi, la Institut (Institutul Național pentru Sănătatea Mamei și Copilului – n.r.), suntem plini. Etajul de copii cu maladie SARS-CoV-2, ei și părinții lor, e plin. Nu mai avem pe unde să-i punem. Lumea nu realizează că am ajuns în situația de a trebui să ne gândim pe cine trebuie să internăm primul. Evident că nu e nimeni, din punct de vedere moral, atât de stâncă, încât să zică: primul venit, primul internat. Sunt tot felul de emoții, de povești, de pacienți care sunt mai grav, dar am ajuns într-o poziție în care nu e ușor să fii medic de gardă în România astăzi", a mărturisit medicul pediatru Mihai Craiu, în cadrul unei emisiuni TV.

Specialistul a precizat că aceeași situație se întâlnește la toate celelalte spitale de copii din București. Sunt pline de copii care au COVID, iar perspectivele sunt și mai sumbre.

Varianta Delta are un impact mai mare asupra copiilor

Potrivit lui Raed Arafat, varianta Delta a coronavirusului are un impact mai mare pe copii.

Șeful DSU avertiza încă din august asupra faptulului că în acest val 4 numărul copiilor infectați cu coronavirus va fi mare.

"Este posibil să ajungem la un număr mai mare pentru că asta s-a întâmplat în alte țări. În SUA s-a ajuns și copii de 7 și de 6 și de 5 ani la spital din cauza COVID-ului. Copii care nu se pot vaccina și care trebuie protejați altfel, prin faptul ca restul familiei să respecte niște reguli, să fie vaccinați. Clar că varianta asta are un impact mai mare pe tineri și pe copii", a spus atunci Raed Arafat.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Sănătate » Câți copii cu Covid-19 sunt internați, în acest moment, în spitalele din România