Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Câte linguriţe de zahăr conţine o doză de suc. Avertismentul medicilor. "1 din 10 cazuri de diabet e provocat de băuturile dulci"

Băuturile cu zahăr adăugat duc anual la milioane de noi cazuri de diabet şi boli cardiovasculare, arată un studiu recent. O veste îngrijorătoare şi pentru români, care sunt cei mai mari consumatori de zahăr din Uniunea Europeană. În ţara noastră, aproape o cincime dintre pacienții cu diabet sunt copii și adolescenți, atrag atenţia medicii.

de Cristina Tănasă

la 12.01.2025 , 20:08

Dependenţa de dulce se instalează de la cele mai mici vârste. Uneori, chiar din burta viitoarei mame, care consumă în exces în timpul gravidităţii. Pofta este alimentată şi în primele luni de viaţă. 70% la sută din gustările pentru copii au zahărul printre ingredientele importante. Mai ales nectarul, iaurtul și piureurile. Dulcele este cerut apoi zilnic pentru că atunci când îl consumăm, creierul nostru transmite în corp o senzaţie de plăcere. 

Băuturile dulci sunt mai periculoase decât prăjiturile sau ciocolata, spun specialiştii. Asta pentru că se digeră mult mai repede, iar absorbția în sânge este imediată. La doar câteva minute, glicemia crește și senzaţia de sațietate dispare, ceea ce duce la hiperconsum și implicit la creștere în greutate.

Cât zahăr conţine o doză de suc

Vezi și

"1 din 10 cazuri noi de diabet zaharat de tip doi este determinat de consumul baițurilor îndulcite cu zahăr. Băuturile indulicite cu zahăr conțin îndulcitori artificiali care sunt compuși chimici care au o putere de îndulcire de 8000 de ori mai mare decât a zahărului", spune Georgiana Bernea-David, medic diabetolog.

Pe acelaşi subiect

O singură doză cu suc conține aproape 10 lingurițe de zahăr. Asta înseamnă de două ori mai mult decât cantitatea maximă admisă zilnic.

O cantitate similară o găsim și în sucurile naturale făcute în casă.

"Acest suc de portocale din comerț care este acidulat conține în mare parte aceeași cantitate de zahăr pe suta de ml pe care o conține orice fruct. Dacă vrem să ne facem un fresh acasă, recomand introducerea fructului în blender, sănătatea unui fruct se află în pulpă și în fibră", spune Fabius Antal, nutriționist.

Alte băuturi cu conţinut ridicat de zahăr pot provoca imediat probleme cardiace.  

În România, statul suprataxează vânzarea alimentelor cu zahăr adăugat în cantitate mai mare de 10 grame de zahăr la 100 g de produs. TVA este de 19% în loc de 9%. Fac excepție cozonacii, biscuiții și laptele praf destinat consumului de către nou născuți.

Cristina Tănasă Like
Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Intenţionaţi să achiziţionaţi o locuinţă în acest an?
Observator » Sănătate » Câte linguriţe de zahăr conţine o doză de suc. Avertismentul medicilor. "1 din 10 cazuri de diabet e provocat de băuturile dulci"